Cetăţenii, din mai toate cartierele, au putut constata că lucrurile s-au mişcat în ultimii patru ani. Contracandidaţii nu puteau veni decât cu amintiri (Dorel Popa) ori cu promisiuni, iar Tibereriu Dekany n-a izbutit să se asocieze realizărilor din mandatul Falcă, la care, orice s-ar spune a fost parte.
Fiind în priză, adică pe post, în toată campania electorală primarul Falcă a fost mai limpede, mai plin de substanţă şi mai convingător decât ceilalţi şi în privinţa proiectelor. A ştiut să-şi valorifice la maximum cele două atuuri: realizările şi proiectele. Şi-a asigurat spaţii în ziare şi la televiziune, inclusiv pe posturile naţionale. A bătut oraşul în lung şi-n lat, a făcut băi de mulţime. Într-un cuvânt, a desfăşurat o campanie agresivă, în sensul bun al cuvântului.
O explicaţie a câştigării unui nou mandat, de o manieră categorică, este şi postura de victimă pe care a promovat-o, e drept şi cu contribuţia contracandidaţilor, îndeosebi a lui Dekany şi a lui Popa. Pentru mulţi arădeni, Gheorghe Falcă a fost victimă şi martir, în campania electorală. Oamenii au început să-l compătimească pe „bietul Falcă” şi să se solidarizeze cu el. Este un truc vechi, acesta al sensibilizării electoratului în plan emotiv, dar şi pentru a şoca emoţional cetăţenii, a ţi-i atrage compătimindu-te, este nevoie de oameni politici adevăraţi, iar Falcă a demonstrat că este unul din această categorie.
Privind în urmă, acum, după scrutin, trebuie să constatăm că Gheorghe Falcă n-a avut niciun contracandidat de calibru. Tibereiu Dekany, cel mai bine cotat dintre adversari, este încă tânăr şi necopt din punct de vedere politic. Arsenalul său e încă sărac. Dorel Popa a crezut în revenire, dar uite arădenii nu-l mai vor, nici măcar neoprotestanţii. Dar despre prestaţiile candidaţilor şi de scorurile partidelor vom mai vorbi.
Aşadar, tot Falcă. Dumnealui a câştigat o luptă, dar mai are una grea – cea cu Justiţia. Vom vedea dacă o câştigă şi pe aceea.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!