Capitol...capitulare

Altfel spus, organizatiile din teritoriu au primit directiva de a sanctiona
orice greseala a adversarului politic, pentru a-l slabi cât se poate de
mult în perspectiva alegerilor, fie ele la termen sau anticipate.

În ceea ce priveste PSD Arad, capitolul cu pricina pare sa aiba doar
pagini albe, putând fi intitulat foarte bine „PSD, o noua capitulare”.
Chiar daca adversarul este cu garda jos, PSD-ul aradean a adoptat o atitudine
de non-combat, care cu greu poate fi explicata.

Adus la cârma organizatiei ca o solutie de criza, Dimitrie Musca se remarca
doar prin atitudinea de fronda fata de conducerea centrala, indiferent care
ar fi ea, fata de adversarii politici locali aplicând deviza „ lasa-ma,
sa te las”.

Sigur, când conduci o afacere mare cum este cea de la Curtici, este preferabil
sa nu îi zgândari pe cei care au pâinea si cutitul, pentru
ca oricât de curat ai fi, atunci când puterii locale i se pune pata
pe tine nu e deloc „cuser”.

Un simplu bobârnac este suficient pentru a arunca o afacere sau o tranzactie
în stânga sau în dreapta liniei pe care scrie „lege”.
Asadar, nu este greu de înteles de ce nu ataca Musca, dar pentru multi
ramâne de neînteles de ce nu îi pune pe cei din „escadrila”
lui sa îi bombardeze permanent pe democrati si pe liberali. Unii doar
„mârâie” pe la colturi ca Musca nu îi lasa.

Daca Musca vrea sa demonstreze contrariul, le poate trasa sarcina de partid
sa identifice, macar saptamânal, câte o gafa a puterii locale si
sa iasa în conferinta de presa, sa dovedeasca, argumentat, ca este o gafa.

 

De ce nu face acest lucru ? Desi a spus în repetate rânduri ca
functia de presedinte al PSD Arad este mai degraba o belea decât un avantaj,
este clar ca daca ar lasa „sceptrul” din mâna ar declansa
un razboi intern, în care principiul de baza ar fi „catch and catch”,
în traducere libera, „apuca si loveste unde poti”.

Chiar daca toti declara ca nu-i intereseaza scaunul lui Musca, sunt destui
care chiar ar fi îndreptatiti sa emita pretentii. Bunul simt ma obliga
sa spun ca daca as fi Ioan Cuzman mi-as dori sa ajung din nou în fruntea
partidului, fie si numai ca reparatie morala pentru modul rusinos în care
am fost debarcat, prin intermediul unuia dintre deja celebrele puciuri.

Daca as fi Avram Craciun, nu m-as putea împaca cu gândul ca nu
mai sunt nici prefect, nici senator, nici presedinte de partid, nici macar consilier
local sau judetean.

Daca as fi Dan Ungureanu, as fi convins ca, dupa ce am luptat atâta vreme
cu Dorel Popa merit sa preiau frâiele partidului, mai ales ca sunt si
senator. În fine, daca as fi Florin Remetan, socialistul din mine nu ar
putea sa faca abstractie de faptul ca Mircea Geoana, adica PSD, si-a reconsiderat
pozitia fata de ziua de 1 Mai si fata de culoarea rosie.

Desigur, cum nu sunt nici unul dintre ei, nu am dreptul sa prezint aceste observatii
ca pe niste stari de fapt. Am, în schimb, dreptul sa cred ca toate cele
de mai sus ar putea sa explice de ce cel mai puternic partid de opozitie nu
functioneaza ca o echipa sudata, beneficiarul direct fiind adversarul politic.

Daca social- democratii nu încep sa faca pe „zetarii”, pentru
a umple cu litere paginile albe, în loc de „capitol” vor avea
parte de capitulare…

Simion Todoca