Pentru cine vrea o plimbare. Avem un muzeu, o filarmonică, un teatru, dar ar fi o iluzie să ne închipuim că acestea reprezintă ceva important pentru turişti. Marea masă a turiştilor nu se dă în vând după cultură. Şi chiar dacă s-ar da, Muzeul din Arad nu este nici Louvre, nici National Gallery, nici Prado sau Ermitage, cum Filarmonica nu este cea din Viena, ca să nască un interes aparte, iar turistul să-şi facă neapărat o ţintă din a trece pe la aceste obiective culturale.
Mai are Aradul câteva monumente, puţine. De aceea şi militam, zilele trecute, pentru a nu cădea în păcatul de a diminua şi din puţinul pe care îl avem, construind Monumentul Marii Uniri. Judeţul în sine este şi mai sărac. Aproape că, dincolo de frumuseţea naturală, de pitorescul unor zone, nu avem ce arăta, cu ce să reţinem atenţia pentru ca turistul să zăbovească. Da, avem câteva ruine ale unor cetăţi medievale, dar ruine şi atât – nu există nici cea mai mică umbră de intenţie pentru valorificarea acestora.
Or, dacă Aradul turistic este ca şi inexistent, ni s-ar părea normal să existe o preocupare serioasă pentru a scăpa de acest handicap. Nu putem invoca istoria, nu suntem un muzeu în aer liber, precum oraşe din Italia ori de aiurea? Atunci trebuie să inventăm altceva.
Poate o industrie a distracţiilor, care să invite la petrecerea vacanţelor. Turism, în Europa de astăzi, înseamnă şi (sau, poate, mai ales) să petreci, să te relaxezi, să te simţi bine, intenţii care, într-un final, ajung la conjugarea verbului „a cheltui”. Pe româneşte spus, turismul înseamnă bani, mulţi bani – întâi, ca investiţie, apoi ca sursă de venit.
Aşa că e timpul să alegem: vrem să rămânem un punct de trecere, cu sau fără oprire, ori vrem mai mult şi atunci trebuie să dezvoltăm conceptul de turism şi să facem din el o politică locală.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!