Chiar dacă a fost singura echipă feminină din sportul românesc cu mingea la coş înscrisă în actuala ediţie a cupelor europene – fără a pune în ecuaţie performanţa accederii în 16-imile competiţiei – , nici un oficial al Federaţiei de specialitate nu a catadicsit să asiste „live” la meciurile ICIM-ului.
De parcă n-ar fi fost de-ajuns, oficialii de pe Dâmboviţa continuă să „trateze” gruparea arădeană cu dispreţ. Şicanele întâmpinate la tot pasul, demonstrează faptul că le (cam) stăm în gât miticilor. Cu ICIM-ul se aplică regulamentul „la sânge”, în vreme ce alte echipe se bucură de concesii peste concesii. Vezi şi cazul Târgovişte, care a reuşit să reprogrameze „zona” Cupei României, pe care iniţial a boicotat-o. Nici schimbările de program ale meciurilor turneului de la Vâlcea, asupra cărora echipele s-au înţeles, nu au fost acceptate de madam Carmen et company. Cum nici modificarea locului de disputare al partidei noastre cu Dejul n-a primit OK-ul celor care încă mai cred că ei au pus coada la prună …
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!