Mitul lui Zeus se face ţăndări

Pentru capacitatea sa de a combina pe scena politică, de fiecare dată în favoarea sa, iar prin reflex şi în favoarea democraţilor.

Nimeni nu putea nesocoti cu câtă iscusinţă a urcat Băsescu partidul său de 11 la sută în căruţa liberalilor, pe atunci un partid ce ajunsese la o cotă de apreciere de peste 20 la sută. Nici cum, tot pe spinarea liberalilor, a sărit gardul şi a intrat în cursa prezidenţială. Să nu mai vorbim de acţiunea în forţă prin care a adus Alianţa D.A. la guvernare, momindu-i cu viclenie pe udemerişti şi conservatori, cum s-a debarasat apoi de liberali şi de conservatori, sau de felul în care a amăgit electoratul cu „ţepele din piaţă”, cu sloganul-urare „Să trăiţi! Bine!” etc.

Dar, aidoma lui Zeus din Olimp, cel de la Cotroceni este şi răzbunător. A demonstrat, de-a lungul timpului, că este capabil să calce pe cadavre fără nici o urmă de remuşcare. L-a mazilit pe Petre Roman, la puţin timp după ce declamase „Petre eşti cel mai tare!”. A împins-o pe Mona Muscă în prăpastie, după ce aceasta a pus umărul la scindarea PNL, doar pentru că devenise prea populară şi îi ameninţa poziţia. Iar dacă în urma acestui ultim scandal, legat de trocul cu Vadim, îi va folosi mazilirea lui Emil Boc, se va lepăda de el cât ai zice „peşte”.

De la o vreme însă, Zeus nu mai este Zeus. Vedem noi, văd şi liderii PDL. Slăbiciunile îi răzbesc de sub aură, gesturile, mişcările politice îi sunt tot mai nesigure, mai confuze. Teama a început să înlăture siguranţa din el. Mitul lui Zeus a căpătat accente tragice după alegerile pentru Parlamentul European, iar alegerile locale  au generalizat deruta ce începuse să se instuareze şi la Cotroceni, şi în PDL. Devenise clar că Băsescu nu este Învingătorul imuabil. Cu atât mai puţin, capabil să urce PDL peste pragul de 50 la sută, pentru a guverna singur, după gustul şi moftul său.

De fapt, aici se află cheia tuturor problemelor: în disperarea lui Băsescu şi a PDL faţă de neputinţa, tot mai clar conturată, de a prelua guvernarea, puterea în general, pe cont propriu. Pentru că, astfel, pe de o parte, popularitatea lui Băsescu va scădea odată cu prăbuşirea mitului invincibilităţii sale; iar pe de altă parte, nici PSD, nici PDL nu sunt dispuse să guverneze alături de un PDL dependent total de Traian Băsescu.

 Din această disperare, răbufnesc toate gesturile pripite, necalculate, care în loc să întărească PDL mai mult îl afundă. Vezi combinaţiile cu PNG şi PRM. Apoi, uşurinţa cu care PDL a încorporat în rândurile sale nouă parlamentari din „oastea” lui Vadim. Ce mesaj dă PDL susţinătorilor săi? Cu asemenea acţiuni, cu racolarea peremiştilor luptă el pentru reformarea clasei politice? Unde sunt aspiraţiile lui Băsescu, clamate atât de răsunător? Se pare că toate s-au făcut ţăndări, împreună cu mitul lui Zeus.

Tristan Mihuţa