Muncitori

Preşedintele vorbeşte de o criză: „România este, în momentul de faţă, în pragul
unei crize de forţă de muncă”. Potrivit statisticilor, numărul mare de români
plecaţi în străinătate a lăsat un gol pe piaţa muncii. Câţi muncitori au plecat
nu se ştie. Se aproximează că ar fi vorba de circa două milioane de români care
n-au mai aşteptat aderarea şi s-au integrat deja în UE.

Salariul câştigat acolo într-un an reprezintă câştigul a şapte ani acasă. O
bună bucată de vreme sumele trimise în România au sprijinit bugetul, temperând
tensiunile deficitului. Acum însă începem să calculăm şi celălalt cost al emigraţiei.

După o logică ciudată reprezentanţi ai autorităţilor susţin că situaţia nu-i
gravă, că o să năvălească după 2007 un val de investiţii străine peste noi.
Chestiunea este că o investiţie este rentabilă fie datorită regimului fiscal,
mai blând ca altundeva cu profitul, fie pentru că există forţă de muncă calificată
şi puţin costisitoare. Or, iată că acum, cea din urmă s-a împuţinat la un nivel
îngrijorător.

O să vină investitori dar cine o să mai lucreze în noile capacităţi de producţie.
În Arad, zonă dezvoltată comparativ cu altele din ţară, investitorii străini
au ajuns să-şi fure unul altuia muncitorii. Ori au dat o amploare nemaiîntâlnită
navetei.

Reprezentanţii IMM-urilor spun că au găsit soluţia – să se majoreze salariul
minim, acum puţin peste 100 euro, ca să-şi găsească lucrători. Într-un fel lipsa
forţei de muncă abundente este pozitivă. Ajunge să fie mai apreciată (salarizată)
cea existentă. Dar are şi un cost: împiedică creşterea economică. Evident, trebuie
găsită o soluţie de echilibru. Deocamdată, însă, singurul fapt pozitiv este
că problema a fost identificată şi recunoscută.

D.S.