În naivitatea noastră, suntem tentaţi
să credem că beneficiile civilizaţiei ne
feresc de multe nenorociri cu care s-a confruntat omenirea
de-a lungul secolelor. Mulţi am crezut că
războaiele sunt întâmplări
nefericite, care vor rămâne
„poveşti” oribile, clasate de istorie ca o
eroare irepetabilă. Ei bine, la sfârşit de
mileniu, în inima Europei, am avut parte de
atrocităţile războaielor care au dus la
destrămarea Iugoslaviei.
N-au fost proşti, ei, guvernanţii, când au pledat pentru înfiinţarea asociaţiilor judeţene pe ramură de sport.
Prestaţia candidaţilor în campania electorală pentru prezidenţiale s-a încins. Avem atacuri, dezvăluiri, vorbe grele.
Uns cu toate alifiile, Ionuţ Popa a reuşit să mute atenţia dinspre prestaţia echipei din restanţa cu Jiul, spre arbitraj.
Mircea Geoană este cotat de toate sondajele de opinie ca fiind favoritul electoratului pentru intrarea în bătălia finală, din 6 decembrie, alături de Traian Băsescu.
Paradoxal, pentru Crin Antonescu pare să fie mai greu să treacă de Mircea Geoană şi să intre în cel de-al doilea tur de scrutin, decât să treacă de Traian Băsescu.
Viaţa are ritmul său. Trepidant, nervos. E
plină de neprevăzut, oferă surprize
neplăcute, uneori nenorociri, mai împarte, cu
zgârcenie, şi câţiva stropi de
bucurie, ne dă prilejul să fim noi
înşine, dar ne lasă să fim şi
ridicoli. În doar 24 de ore se scriu episoade sau se
încheie ultimul capitol din „romanul”
miliardelor de vieţi care fac umbră
pământului. Unii sunt anonimi, alţii sunt
celebrităţi, dar nu e om să nu aibă
viaţa sa, romanul său, de cele mai multe ori
nescris, neştiut.
Mediatizată cu surle şi trâmbiţe, cea mai importantă gală K1 din istoria României, Local Kombat, Arad 2009, va rămâne în istorie. Meritul aparţine publicului arădean, care nu s-a sfiit să taxeze cum se cuvine „blatul” din meciul vedetă: Moroşanu - Mighty Mo.
Sunt unii care nu-şi mai încap în propria piele. Au crescut peste noapte, i-ar pielea le-a devenit corset incomod, în refuzul ei de a urma pornirea nătângă a posesorului spre grandomanie.
A spune că suntem în campanie electorală,
ar însemna să ne minţim. Campania pentru
Cotroceni a început de cel puţin o jumătate
de an. De cum s-a desprimăvărat şi au
început tunsul oilor, zilele localităţilor,
fel de fel de sărbători tradiţionale sau
inventare ad-hoc.
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters și BTA.
Local
Pentru că spaţiul permite, municipalitatea plănuieşte plantarea a 24 de arbori în această toamnă. Unde se mai fac plantări în oraş?
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziție și încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituțională cu social-democrații în perioada următoare.
Ştiri sportive
Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1. Verstappen, victorios în Mexic
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP.
România
Elevii s-au întors luni la cursuri, după o săptămână de vacanță, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
UT Arad
Dinamo s-a impus destul de ușor, cu 2-0, deoarece elevii lui Adrian Mihalcea au fost timizi în atac.
2
Mapamond
Mii de persoane s-au adunat duminică în ploaie la Novi Sad pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei produse la 1 noiembrie 2024, când acoperișul gării din acest oraș din Serbia s-a prăbușit și 16 persone și-au pierdut viața, incident care a declanșat o amplă mișcare de protest, condusă de studenți, care a culminat cu înfrângerea partidului lui Aleksandar Vucic la alegerile parlamentare, relatează AFP.
1