Admiţând că Traian Băsescu are
asigurat locul în cel de-al doilea tur de scrutin al
alegerilor prezidenţiale, rămâne să
aflăm cine îi va fi contracandidatul. Dacă
ar fi să ţinem seama de sondajele de opinie,
observăm că distanţa dintre Mircea
Geoană şi Crin Antonescu s-a redus.
Renăscută din propria-i cenuşă,
odată cu modernizarea bătrânei arene
„Banatul”, fostă „Libertatea”,
gruparea fotbalistică din cartierul Sânicolaul
Mic şi-a propus să (re)devină un nume
respectabil în sportul rege judeţean.
Conform sondajului de opinie al BCS (Biroul pentru
Cercetări Sociale), realizat între 15-19
octombrie şi finanţat de compania americană
March Copsey & Associates Inc., din Washington, pe
primul loc în opţiunile bucureştenilor se
află, la egalitate perfectă, Crin Antonescu
şi Traian Băsescu, cu 31,2 la sută din
voturi!
Nu cred că există suporter utist care să se
fi declarat nemulţumit de remiza obţinută de
favoriţi pe terenul unei grupări cu
pretenţii, U Cluj, care nu şi-a ascuns
niciodată obiectivul de a reveni pe prima scenă a
fotbalului românesc.
Nu tânjiţi după normalitate? După o zi
în care, deschizând ziarul sau televizorul,
să nu vă crească adrenelina, de atâta
încrâncenare care vă agresează? Eu,
da. Sper să apucăm ziua în care viaţa
noastră va fi normală. Plictisitor de
normală.
Majoritatea constituită în Parlament, în
urma demiterii Cabinetului Boc 2, anunţă o
schimbare radicală pe scena politică. Se
naşte o forţă care poate fi benefică
pentru atât de aşteptata schimbare, în
bine, a societăţii româneşti în
ansamblu.
Într-un moment în care boxul românesc este în declin, din punct de vedere al performanţelor, iar preşedintele Federaţiei Române de specialitate, Rudel Obreja, un intrus printre mai marii forului mondial, s-a găsit un „nebun”, în Arad, dispus să încerce (im)posibilul.
Crin Antonescu îl acuză pe Traian Băsescu
pentru că i-ar fi furat sloganul electoral
„România bunului simţ”. Staff-ul
electoral al preşedintelui în exerciţiu
pretinde că testează acest slogan de campanie de
vreo două săptămâni.
Există printre noi, consumatorii de sport, oameni care ar merita un plus de atenţie şi respect.
Căderea Cabinetului Boc 2 a dat o altă turnură disputei pentru preşedinţie, scoţându-l pe Traian Băsescu, cel puţin pe moment, de pe terenul pe care îşi instalase „cortul” electoral - anume, tematica „reformei” statului.
Mapamond
Iliana Iotova a câștigat alegerile prezidențiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters și BTA.
Local
Pentru că spaţiul permite, municipalitatea plănuieşte plantarea a 24 de arbori în această toamnă. Unde se mai fac plantări în oraş?
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică seara, la Timișoara, că nu se pune problema schimbării sale de la conducerea partidului, întrucât deciziile luate de liberali, inclusiv intrarea în opoziție și încetarea colaborării cu PSD, au fost adoptate cu o majoritate consistentă, subliniind că PNL nu va mai avea o colaborare instituțională cu social-democrații în perioada următoare.
Ştiri sportive
Kimi Antonelli, cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1. Verstappen, victorios în Mexic
Italianul Kimi Antonelli (Mercedes) a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul al treilea, duminică, în Marele Premiu al Mexicului, câștigat de olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP.