Pe profesorul Andrei Peter l-am cunoscut în urmă cu mai bine de 15 ani. Şi-atunci, ca şi astăzi, era unul dintre cei mai fideli suporteri ai echipei feminine de baschet a Aradului. Nelipsit din „Polivalenta” arădeană şi prezent la (mai) toate deplasările importante ale echipei favorite. Un fan model, care „respira” prin şi pentru ICIM, cum rar mi-a fost dat să văd.
Mai mult ca oricând, alegerile locale din acest an au stat sub semnul improvizaţiei. Cele mai multe partide, cu o lună sau chiar cu câteva zile înainte de începerea campaniei electorale, habar nu aveau cine va fi candidatul lor de primar.
Sunt voci, în aceste zile, care nu-şi ascund supărarea ori dezamăgirea faţă de modul în care a votat majoritatea arădenilor. Nu e o noutate.
Luată în derâdere, tratată în zeflemea şi trimisă de misogini la cratiţă, la apariţia ei în fruntea clubului CSU Vasile Goldiş Arad, Geta Onu şi-a văzut nestingherită de treabă şi a pus umărul la realizarea celei mai mari performanţe din istoria clubului studenţesc: promovarea în Liga II.
Falcă, victorie spectaculoasă, iar pentru contracandidaţii săi, o înfrângere zdrobitoare. Cum să explicăm rezultatul scrutinului de duminică? Simplu. Gheorghe Falcă a venit în faţa alegătorilor cu realizări palpabile şi „calde”.
Printre alte clarificări, esenţiale pentru viitorul „Bătrânei Doamne”, aflăm că AdrianAlexandrescu nu acceptă postura de „bibelou” şi părăseşte scaunul de director executiv al echipei UTA.
Mai ieri, ne întrebam, retoric: Până când ? Cu referire la minciunile guvernanţilor aflaţi la putere, vizavi de investiţiile făcute în sport.
Este de neînţeles câtă discreţie există, în această campanie electorală, în ce priveşte listele de candidaţi pentru funcţia de consilier în CLM şi CJA.
Campania electorală pentru Primăria Aradului este circumscrisă, în ultimă instanţă, problemei rămânerii ori plecării lui Gheorghe Falcă din fruntea administraţiei municipale.
Eurovisionul s-a terminat, dar a început scandalul. Să fiu sincer, şi mie mi s-a părut scandalos modul în care s-a votat la acestă ediţie, dar şi la ultimele.
România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Mapamond
Noua majoritate sârbă provenită din mişcarea studenţilor va menţine aderarea la Uniunea Europeană ca „obiectiv strategic”, dar va continua să nu participe la sancţiunile împotriva Rusiei, a declarat marţi pentru AFP unul din capii ei de listă.
Mapamond
Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP.
Local
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
1
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
UT Arad
JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.
ARADON Sport local
BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.
Local
Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.