Astăzi, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc împlineşte respectabila vârstă de 62 ani. Se cuvine ca şi din acest colţ de pagină să-i transmitem, în numele zecilor de mii de fani din toată lumea, cele mai sincere urări de bine şi viaţă lungă. Pentru că, nu-i aşa, indiferent de situaţie, UTA rămâne UTA şi va fi mereu în inimile arădenilor.
Traian Băsescu nu se află întâmplător într-o febrilă campanie electorală. În mod cert, dumnealui a aflat înaintea publicului larg care este pulsul electoratului în ceea ce-l priveşte. Anume, că este un puls „bradicardic”, în scădere severă.
Fără antrenor, într-un număr neregulamentar de jucători - doar cinci -, cu mâncare şi cazare din mila finanţatorului „Bătrânei Doamne”, Nicolae Bara, echipa de baschet masculin a Aradului s-a prezentat la Bucureşti, pentru meciul cu Rapid din play-out, driblând încă o dată desfiinţarea. „Capătul de drum” preconizat s-a transformat în „prelungirea agoniei”...
Dacă Traian Băsescu n-are o relaţie specială cu Dumnezeu - actualul preşedinte folosind bisericile doar ca loc în care mulţimea este gata adunată şi gata să-i asculte discursul populist -, principalul său contracandidat la preşedinţie, Gigi Becali, se află cu Cel de Sus într-o relaţie specială, privilegiată.
Aflat în faţa pericolului de-a fi suspendat din funcţie, preşedintele Traian Băsescu a început o campanie electorală de-o agresivitate care îi este caracteristică.
ARAD - Din câte înţeleg, inclusiv din declaraţiile „victimei”, cineva a încercat să-l ironizeze pe deputatul arădean Titu Gheorghiof, anunţându-ni-l ca pe un posibil candidat la funcţia de secretar general al PNL.
A fost primit ca un „rege” în oraşul nostru. Cu o echipă încropită peste noapte, a reuşit să adune mai multe puncte decât şi-ar fi imaginat cel mai înfocat utist.
Nici nu mai ţinem minte de când, noi, arădenii, nu am fost atât de trişti în preajma sfintelor sărbători pascale, din pricina sportului. Echipa fanion a Aradului, UTA, a uitat cum arată victoria, vicecampionii ţării la rugby se chinuie şi cu marinarii din Constanţa, iar baschetul masculin este în comă profundă, cu şanse minime de supravieţuire.
Cică primarul, viceprimarul şi alte câteva persoane cu mici funcţii şi mari pretenţii, dintr-o localitate din sud-vestul judeţului nostru, au aşteptat cuvenitul miel de Paşti de la ciobanii din zonă, dar aceştia nu l-au mai adus ca altădată.
Zilele acestea am fost la o înmormântare. Şi la priveghi, cu o seară înainte. Cum se întâmplă în asemenea ocazii, mai ales dacă răposatul nu e prea în vârstă şi a fost destul de cunoscut, lume multă, diversă, cu pregătire diferită, de vârstă diferită.
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.
Ştiri sportive
Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.
Mapamond
Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele SUA, JD Vance, s-a distanțat miercuri de războiul președintelui Donald Trump împotriva Iranului, punând la îndoială utilitatea acestuia și considerându-l cauza eșecului electoral usturător care a dus la pierderea controlului de către republicani asupra Congresului în favoarea democraților, relatează Reuters și AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor.