Anotimpul meu preferat: toamna! Trăiesc cu toată simțirea culorile și melancoliile ei. Mă simt bine pe vremea asta răcoroasă ce are din când în când câteva raze de soare drept decor. Iubesc aurul și arama pădurilor ce ard acum la maximă intensitate pe fundalul unui cer de un albastru regal! Au mai rămas câțiva melancolici pe lumea asta ce-s înconjurați de cei preocupați de multe probleme, încruntați, ferecați pe dinăuntru cu lacăte, ce nu-și permit să piardă vremea cu peisaje și sentimente, lucruri mai alunecoase decât cojile de banană!
Toamnă, frunzele ruginii s-au aşternut covor în parcuri. Razele blânde ale soarelui te invită să ieşi din casă şi să profiţi de aceste clipe magice. Natura intră parcă într-un soi de linişte şi adormire, de refacere după o vară tumultoasă şi capricioasă. Nu ştim cât va dura miracolul vremii bune şi liniştite dar, să profităm din plin de el.
Parcursul reprezentativei tricolore din preliminariile pentru Campionatul Mondial de anul viitor, dar mai ales ultimul rezultat (2-2, în Cipru), care a redus aproape de zero şansele de a ocupa primele două locuri în grupă, i-a determinat pe mulţi să se întrebe dacă octogenarul Lucescu mai este o soluţie viabilă ca selecţioner.
Advertorial
Din 1 septembrie începe o nouă campanie de colectare cu predare gratuită a deșeurilor voluminoase în municipiul Arad
Local
Proiectul de hotărâre referitor la aprobarea documentațiilor inițiale pentru viitoarea piațetă a fost scos de pe ordinea de zi.
Local
Tribunalul Bihor a admis contestația depusă de fostul polițist, prins în februarie luând mită și în iulie dându-se drept polițist, deși demisionase din IPJ. Bărbatul a scăpat de arestul preventiv, fiind plasat sub control judiciar.
România
Căldura persistentă și lipsa precipitațiilor din ultimele două luni afectează culturile de vară și aprovizionarea cu furaje în Europa de Vest și Centrală, arată cel mai recent buletin MARS al Centrului Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.
Local
Primăria Municipiului Arad a anunțat că miercuri, 26 august, în intervalul orar 19:00–23:00, se va institui restricționarea temporară a circulației rutiere pe str. Academia Teologică și str. Emanoil Gojdu.
Local
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele CJA, anunță că lucrările pentru modernizarea drumurilor din nordul județului sunt în grafic.
Local
Aproximativ 330 de hectare de teren vor fi expropriate doar pentru gropile de împrumut de pe viitorul șantier.
Local
Timp de o săptămână eleganța și creativitatea au făcut ca Aradul să devină o veritabilă capitală a modei.