aradon.ro Web analytics

Sfaturile lui Reli. Zilnic, câteva minute pentru corp și suflet

De Aurelia Gabor

Sfaturile lui Reli. Zilnic, câteva minute pentru corp și suflet

Reactualizat la:
Scris de Aurelia Gabor

O vară sucită, cu vânt, ploi, vijelii, inundații de nu-ți mai vine să te uiți la știri. Vacanța este la picioarele noastre invitându-ne să pășim pe covorul fermecat și să zburăm spre destinații exotice. Așteptăm doar măsurile de relaxare! Oriunde, dar nu la birou, cratiță, cumpărături, școală, grădiniță, meditații, izolare. Uneori nu reușim să ne recuperăm forțele nici măcar în concediu. Faptul că nu mai mergem la programul obișnuit de fiecare zi, nu este egal cu odihna. Nu ne recuperăm pocnind din degete. Avem nevoie de activități care să ne redea echilibrul pierdut de-a lungul unui an întreg de muncă neîntreruptă și care să se plaseze la polul opus față de programul nostru zilnic. Unde mai pui perioada stării de urgență și alertă! Poți să lenevești în șezlong dar nu înseamnă că te odihnești. Dacă vrei o schimbare ai nevoie și de o porție de aventură. Când lucrezi cu oameni, ai nevoie de liniște, dacă stai toată ziua la calculator ai mai purta și tu conversații. Oricum, este greu să-ți refaci organismul obosit în câteva săptămâni de concediu. Concluzia? Să ne acordăm zilnic, câteva minute pentru corpul și sufletul nostru, și nu-i greu, să știți! Iar în vacanță este momentul să uităm de ceas și, odată cu el de sentimentul de vină pentru a lenevi dimineața, în pat. La masă stați în liniște, savurând tot ce aveți în farfurie, fără telefon, televizor, radio. Să ne concentrăm pe ceea ce facem, trăind clipa, indiferent că admirăm apusul, mângâiem pisica sau bem un pahar de vin bun.

Important este ca, alături de somn pe săturate, plajă, cluburi, să nu uităm de mișcare, fie și scurte plimbări, jocuri de cabană, drumeții, volei de plajă, bicicletă. Nu vă amăgiți inutil! Doar un program regulat de gimnastică vă va permite să atingeți rezultate vizibile și durabile. Pentru început ne antrenăm zilnic, până ce obținem rezultatul dorit, iar după două luni de antrenament intens, putem reduce frecvența la de trei ori pe săptămână. Dacă nu sunteți în mare formă, săriți peste exercițiile dificile, sub îndrumarea antrenorului, respectând regulile de evitare a riscului de accidente. Cât despre alimentație, natura ne dăruiește belșug de savoare încă de la facerea lumii, miresme și culori, fructe și legume, trebuie doar să întindem mâna și să ne bucurăm de minunea lor aducătoare de sănătate. Zămislite din forța vie și legătura de nezdruncinat dintre pământ, apă și soare, ele sunt un miracol de energie și vitalitate. Fiecare celulă din organismul uman are un punct de sprijin în conținutul lor de vitamine și minerale cu acțiune diuretică, alcalinizantă, laxativă, vitaminizantă. Să contemplăm natura, făcând vid în jurul nostru, scăpând de grijile cotidiene. Avem alte lucruri de văzut, ascultat, simțit! Oprește rutina: taci, vezi, ascultă, admiră, iubește și bucură-te de vacanță!

redactia.jurnalaradean@informmedia.ro

Citat: „Doar un program regulat de gimnastică vă va permite să atingeți rezultate vizibile și durabile”

0 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    ARADON Sport local

    Cupa României la fotbal, în pericol de a fi anulată!
    ARAD. Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis, în ședința din 14 iulie 2020, aprobarea protocolului medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator, cât și modificarea documentului care reglementează desfășurarea competițiilor fotbalistice Liga 1, Liga 2 și Cupa României în contextul pandemiei COVID-19.

    Local

    Își doresc citirea contoarelor de apă, lunar
    ULAL Arad vine cu sfaturi pentru Asociațiile de Proprietari pentru a determina Compania de Apă să citească contoarele de apă în fiecare lună.

    Local

    Tânără de 19 ani, prăbușită pe trotuar
    Este vorba despre o tânără, gravidă, căreia i-a venit termenul să nască în timp ce se afla la Boul Roșu. 2

    ARADON Sport local

    Doar cinci adversare la promovare pentru Crișul
    Handbalistele de la Crișul Chișineu-Criș vor avea mai puține contracandidate la turneul de promovare.

    Local

    Încă șase cazuri de Covid-19 la Arad
    Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri, 15 iulie, cu șase cazuri mai mult față de ziua anterioară, în județul Arad. 2

    România

    COVID-19. 641 de cazuri noi, din 18.440 de teste
    În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 18.440 de teste, acestea confirmând încă 641 de infecții cu SARS-CoV2 – noul coronavirus. 2

    Advertorial

    Ce sa faci daca nu iti reusesc rețetele de gătit acasă!
    Când toată lumea îți spune să cauți rețete de gătit acasă și rețelele sociale sunt pline de bucătari iscusiți (unii deveniți peste noapte, datorită pandemiei), noi îți spunem că nu e totul așa roz cum pare la o primă vedere.

    Local

    Teatrul mută spectacolul din „Vlaicu” la Cinema Arta
    „Motive organizatorice ne determină să schimbăm locul de desfășurare a spectacolului din data de 16 iulie, de la ora 20”, anunță Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.

    Local

    Nouă migranți depistați ascunși  în două camioane la  frontierele Nădlac și Vărșand
    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei  Nădlac și Vărșand au descoperit patru sirieni, respectiv cinci cetățeni din Afganistan și Bangladesh, care au încercat să iasă ilegal din țară ascunși în interiorul a două automarfare. 3

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.