Tabletă

Nu stiu cum se face dar, a doua zi, cumpar din nou doua-trei ziare de la chioscul
din coltul strazii, ma uit pe ele, dupa câteva minute le închid
furios si promit solemn sa renunt pentru totdeauna la acest drog nenorocit care
îmi manânca nervii si îmi distruge bruma de încredere
pe care o mai am în natia româna incapabila, s-ar parea, de a-si
depasi complexele, inertiile, handicapurile istoriei.

Inutil sa mai spun ca, a doua zi si a doua seara, o iau de la capat. E limpede,
sunt intoxicat, nu fac decât sa repet juramântul alcoolicului, setea
de informatie mi-a paralizat pur si simplu vointa de a ma detasa de evenimente.
O maladie pe care, spun sincer, nu stiu cum s-o înving. Nu-mi place ce
aud si ce citesc, dar n-am taria, ca Petru Dumitriu, de a nu tine un televizor
în casa si de a nu citi presa care nu-mi aduce decât vesti proaste.
Iata, de pilda, ce-am aflat zilele din urma:

1. Am aflat despre scandalul de la Ministerul Educatiei si Cercetarii: un tânar
ziarist de la Adevarul care, luându-si o identitate falsa, pune mâna
pe subiectele de la examenul de capacitate. Zarva mare, televiziune, declaratii
incendiare, Dl. Chelemen (creierul actiunii) tuna si fulgera la T.V. contra
Ministerului, Dna Corina Dragotescu cere imperios demisia Ministrului Educatiei,
Primul Ministru destituie pe secretarul de stat, analistii politici iau foc,
ministrul se explica, sunt consultati parintii elevilor, acestia sunt gata sa
iasa în strada, este chestionata politia etc.

O nemaipomenita harmalaie… Ma uit, ascult si ma cuprinde o tristete iremediabila.
Ce-i mizeria asta, cine sunt oamenii acestia atât de indignati, ce sunt
reactiile acestea tribale? Toata afacerea miroase, ma iertati ca spun, a lovitura
de presa, a înscenare de mahala si, remarcând cât de inflamate
sunt spiritele, îmi vine sa spun ca Nenea Iancu: „Asta-i tara, mai
Costache?“ Voiam, în fapt, sa anunt ca verva Dlui jurnalist Chelemen
de la Adevarul mi se pare jalnica si oboreana, iar agresivitatea Dnei Corina
Dragotescu este deceptionanta. Morala acestei fabule nu poate fi decât
aceea din cunoscuta anecdota: am venit sa va spun ca nu trebuie sa contati pe
mine. A se slabi!…

 

x

2. Mare vânzoleala în legatura cu informatorii securitatii. Este
limpede ca un proces salutar si sanitar (aflarea adevarului) a devenit un rentabil
instrument de lupta politica. Un instrument de represiune în primul rând.
Tehnica veche: pac la „Razboiul“ când e nevoie, discretie
totala când este cazul. Cine mai crede în corectitudinea acestor
dezvaluiri? Cine-mi da certitudinea ca agitatul procuror moral de azi nu este
informatorul discret de ieri al securitatii?

Un scriitor care este în genere bine informat îmi citeaza câteva
nume de oameni de litere care ar fi turnat ani de-a rândul înainte
de 1989. Daca este adevarat, este semnificativ: cei mai virulenti acuzatori
de dupa 1989 ai lui G. Calinescu, Preda, Sorescu, Nichita Stanescu, Arghezi
(suspectati de compromisuri morale majore în timpul comunismului) figureaza
pe aceasta lista a turnatorilor… Da, Doamne, sa nu fie adevarat. Sa fie
doar o parere… Marii scriitori citati mai sus au nevoie de adversari credibili,
nu de niste lichele nenorocite care, ieri, trimiteau denunturi la politie, iar
azi cer scoaterea lui Preda si Nichita Stanescu din manualele scolare.

3. S-a încheiat târgul de carte. N-a fost rau, dar am remarcat
faptul ca media româneasca face, în continuare, o politica violent
discriminatorie când este vorba de cultura. Nu zic nimic de televiziunile
sau posturile de radio private care au alte socoteli, ma refer la un post national
(TVR Cultural) care a prezentat cu obstinatie pe aceeasi cinci-sase „elitisti“
si editurile lor. Încolo, nimic. Neantul pur.

M-am dus sa prezint, de pilda, trilogia lui D. Tepeneag (Hotel Europa, Pont
des Arts si Maramures), romanul, poate, cel mai important aparut la noi dupa
1990. M-am înghesuit, împreuna cu G. Dimisianu, Daniel Cristea Enache
si cu autorul venit special de la Paris pentru acest eveniment, într-un
spatiu de doi-trei metri patrati în timp ce pe marea scena a târgului
perora, cum perorase si cu o zi înainte, un cultural cu fata crâncena
si pântecul proeminent, proprietar de editura si negustor abil…
Alaturi de el, câtiva oameni politici, zâmbitori si guralivi. Colaboratorii
Doamnei Zega (sefa la TVR Cultural) erau, bineînteles, gramada pe ei,
le sorbeau fiecare surâs si orice vorbulita.

Maestrul cu fata crâncena tinea, se întelege, un nou discurs pe
teme morale, tuna si fulgera, lovea în nostalgici si în adversarii
reformei… Demagogie ieftina, bineînteles, nimic esential despre
cultura româna… Seara, la TVR Cultural, spectacolul continua: aceeasi
ipochimeni, aceleasi discursuri, dl. Eugen Negrici dialogheaza cu un lector
pensionar venit de la München si convorbirea, trebuie sa spun, este de
o sufocanta banalitate.

La alt post, Dl. Tatulici sta de vorba despre târgul de carte cu cine
credeti? Bineînteles, cu „elitistii“ de serviciu, aceia cu
care statusera de zece ori de vorba pâna atunci oamenii Dnei Zega…
Este, totusi, o diferenta sau mi se pare mie?: întrebarile Dlui Tatulici
cu o nota pronuntat dramatica, vin, parca, din strafundurile timpului (o nota
cam falsa, fie vorba între noi), iar raspunsurile, ei, bine, raspunsurile
au si ele solemnitatea cuvenita momentului. Când omul cu fata întunecata
zice „am citit cartea cutare“ sau „am publicat studiul urmator“,
impresia este ca în curând se va cutremura cerul spiritului si se
vor sfarâma catapetesmele lumii culturale… Fiti linistiti, nu se
cutremura nimic si nu se surpa nici o catapeteasma. Sunt doar niste fraze rastite…

Bucuresti, 27.06.2006

Eugen Simion