Ţară coruptă şi falită

Falită. Aşa o percepe jurnalistul britanic Ed Vulliamy, de la The Observer, care a revenit la noi, după două decenii de la răsturnarea comunismului. Reporterul opinează că tot ce a urmat, după căderea lui Ceauşescu, a fost minuţios programat, cu complicitatea mincinoasă a Occedentului, care a cumpărat pentru sume de nimic proprietăţi de importanţă capitală ale României, cum sunt Petrom şi toate marile fabrici şi combinate, aducând ţara în pragul falimentului. La spusele jurnalistului am putea adăuga, cu temei, privatizarea băncilor, dar şi jaful din fostele ceapeuri, toate cu contribuţie şi complicitate pur autohtonă.

 Cum vedem noi România? Imaginea este mult mai dezvoltată, mai amplă, mai bogată, în comparaţie cu radiografia reporterului de la The Observer. Indiferent cine a venit la putere, toţi au guvernat ca să prăduiască, pentru ei, pentru clientela şi clanurile care s-au constituit în jurul partidelor. S-au adoptat legi şi hotărâri de guvern cu destinaţie. La fel, în plan local, multe hotărâri de consiliu au drept scop „legalizarea” furtului. În 20 de ani, politicienii noştri n-au fost capabili să elaboreze o strategie de dezvoltare, nici una de ansamblu, nici pe domenii. Ţara pluteşte haotic, spre nicăieri, uşurată de averile care s-au scurs în buzunarele unor escroci.

 Nici în clipa de faţă nu este altfel. În plină perioadă de criză economică, actuala putere este incapabilă să elaboreze (şi să respecte!) un program anticriză. Mai mult, a înfiinţat ministere noi, al Turismului, al Tineretului şi Sportului, al Economiei … Guvernul vorbeşte de o severă restrângere a cheltuielilor din bani publici, dar ministerele risipesc banii cu o generozitate demenţială. Cazul Ridzi e celebru. Nemirschi, la Mediu, i-a călcat pe urme. Udrea aruncă şi mai mulţi bani. A comandat spoturi pentru promovarea turismului acum, când sezonul estival e pe terminate. Mai mult, plăteşte 975 de euro pe un clip, în vreme ce Croaţia a plătit doar 509 euro. Dar ce contează, câtă vreme se mai găsesc bani (de unde, Doamne!) în sacul găurit al Bugetului!

 Pe scurt, statul stoarce „prostimea”, prin impozite şi taxe, ca să aibă şmecherii zile ce să prăduiască. 

T.M.