Au fost candidaturi serioase şi candidaturi caraghioase. După ce am avut parte şi de unele şi de altele, beneficiind de suficientă detaşare faţă de alegerile de după ’89, nu putem evita o întrebare pertinentă: la urma urmei, ce-i mână pe candidaţi să intre în cursa electorală?
Unii speră să profite de urma alegerii într-o asemenea postură. De fapt, nu cred să existe cineva care să nu ia în calcul avantajele oferite de câştigarea unei poziţii în competiţia alegerilor locale şi generale. Or fi şi câţiva idealişti „naivi”, dar grosul eşalonului de candidaţi ţinteşte avantajele. Apoi, candidaţii se împart în alte două categorii. Din prima fac parte cei pregătiţi, capabili să dezvolte (şi) proiecte de interes comunitar ori chiar naţional. Din a doua categorie fac parte cei care se hrănesc cu iulzia că sunt „cineva”, că au capacitatea şi notorietatea de a smulge electoratului voturi suficiente pentru a cuceri anumite poziţii. Sintetizând, aşa spune că în alegeri se întrec câţiva capabili cu mulţi incapabili.
Ca să nu teoretizăm prea mult, să constatăm că sita alegerilor are ochi mărunţi, cerne bine şi fără milă. Regula ne arată că aceia care nu-şi cunosc locul şi potenţialul sunt aruncaţi deoparte, uneori ireversibil. Mă gândesc la atâţia candidaţi la preşedinţie de care astăzi nu-şi mai aminteşte nimeni. S-au şi dacă îşi aminteşte, cum e cazul lui Petre Roman, ei sunt scoşi din circuitul principal al politicienilor care contează.
Dar să revenim şi mai aproape de realitatea zilei. Urmează alegerile locale. La Arad, ca peste tot, se arată mulţi doritori de a câştiga fotoliul de primar. Unii chiar cred că ar putea atrage succesul de partea lor. Alţii ştiu că n-au şanse, dar intră în cursă pentru ca, prin voturile atrase, să-şi asigure măcar un punct de consilier local. Aproape toţi ignoră însă faptul că se supun unui test electoral sever. Un test care le arată nu cum se văd ei în oglinda dragostei de sine, ci cum îi percepe comunitatea, electoratul. Cei mai mulţi dintre candidaţi la Primăria Aradului vor trăi şocul izbirii de zidul pe care electoratul îl ridică în calea lor. În ziua votului se va decide destinul politic al fiecărui candidat. Cei mai mulţi vor fi aruncaţi pe poziţii care nu le mai permit revenirea în prim-plan, condamnându-i la statutul de politicieni mărunţi ori chiar îndepărtându-i de politică.
Încercăm să ne imaginăm destinul politic al lui Dorel Popa, al lui Tiberiu Dekany, al lui Dorel Căprar, al lui Edeleni Coloman etc. în cazul unui eşec la alegerile din iunie. Nimic favorabil lor nu se conturează la orizont. Unii dintre ei vor putea încheia o perioadă în care au fost, cât de cât, în prim-plan, iar alţii, cum e Dorel Căprar, riscă să iasă din politică încă înainte de-a fi făcut mai mult de câţiva paşi pe teritoriul ei. Sigur e o părere, poate la fel de subiectivă precum a fost decizia unora de a candida împotriva evidenţei că se angajează la o încercare doar ca să se afle în treabă.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!