Tânjind după normalitate

Sau Radu Berceanu, pentru situaţia dezastruoasă din transporturi, pentru numeroasele incidente de pe calea ferată, pentru felul în care gestionează bugetul ministerului, pentru problemele cu salariile ceferiştilor? S-a aşteptat cineva să demisioneze însuşi premierul Emil Boc, şeful unui guvern mai slab decât cel al lui Victor Ciorbea? Bineînţeles că nu v-aţi aşteptat. Aici nu e vorba nici de competenţă, nici de moralitate, ci doar de o manifestare cinică, perfidă, lipsită de responsabilitate a spiritului mafiot care emană din zona Cotrocenilor.

 În disperare că ar putea pierde alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu manevrează anapoda butoanele de la jucăria puterii, ignorând interesul comun şi promovând doar interesul propriu. Omul acesta este incapabil să coexiste în spaţiul unui parteneriat, al unei alianţe sau al unei coaliţii. Ne-o arată biografia sa politică. O demonstrează întâmplarea de acum. Ceea ce mă înfioară este duplicitatea acestui personaj, felul în care înşală naţiunea privind-o în ochi fără să clipească. Nimeni nu se îndoieşte că el este autorul scenariului debarcării PSD de la guvernare, dar nici ruşinea, nici bunul-simţ nu-l opresc să ni se prezinte ca un fals mediator în conflictul pe care tot el l-a creat.

 Cum, Doamne, să te încrezi într-un asemenea personaj! Cum să suporţi minciuna, minţindu-te pe tine însuţi că ceea ce vezi, auzi şi simţi nu este adevărat!? Sau, mai grav, să accepţi că este adevărat, dar asta e!, nici alţii nu sunt mai buni. Chiar nu sunt alţii mai buni? Acceptarea unei asemenea enormităţi duce la asumarea unei duble inepţii: pe de o parte, că nimeni nu merită încredere şi, pe de altă parte, că dintre toţi „ticăloşiţii” Băsescu este de preferat. Nimic nu poate fi mai periculos pentru un popor, decât să-şi otrăvească dorinţa de mai bine cu o asemenea inepţie. Aşa cum lumea este „clădită” pe principiul dualităţii, pe alb şi negru, pe plus şi minus, pe bun şi rău, tot aşa există şi oameni mai potriviţi decât Băsescu să stea în fruntea statului. Totul este să vrem să-i vedem. Adică, să ne dorim cu adevărat binele, starea de normalitate care ne lipseşte.

T.M.