Un capăt de performanţă

De ce vorbeam despre această propunere ca despre o
performanţă? Întâi, pentru
că vorbim de un salt în ierarhia
portofoliiilor Comisiei Europene. Una era ca
România să deţină postul de
comisar european pentru multilingvism, şi cu totul
altceva este acest post de comisar pentru
Agricultură. Este saltul, dacă vreţi, de
la o funcţie formală, la una serioasă,
care plasează România în postura care
i se cuvenea – aceea de a şaptea ţară a
UE, în ce priveşte populaţia şi
suprafaţa, inclusiv cea destinată
agriculturii.

 În al doilea rând, Cioloş a
câştigat nominalizarea în faţa
candidatului Austriei şi al celui al Irlandei,
ţări cu o agricultură mult mai
performantă. Chit că ceea ce ştim noi,
ştiu şi ţările UE, se ştie
şi la Bruxelles sau Strasbourg: anume că
agricultura României este departe de a fructifica
extraordinarul potenţial de care dispune.
„De la natură”, cu ce ne-a dat
Dumnezeu, Agricultura noastră ar putea hrăni
vreo 75-80 de milioane de oameni dar, în
realitate, producţiile sunt mici, productivitatea
este nesatisfăcătoare. Deci, România a
obţinut această funcţie datorită
bunei pregătiri a lui Cioloş,
recunoscută prin nominalizarea de acum, dar
şi prin complicatele manevre, negocieri cu alte
state, privitoare la împărţirea
celorlalte funcţii, inclusiv a celor de
preşedinte şi ministru de Externe ai UE.

 Ce câştigă România din
numirea lui Cioloş? Dincolo de prestigiu, de o
satisfacere a orgoliului, nimic concret.
Rămâne ca tot noi să
învăţăm şi să ne
străduim să accesăm fondurile care ne
sunt destinate. Iar guvernarării viitoare îi
revine misiunea de-a miza pe agricultură, pentru a
ieşi din criză, pentru a intra pe
creştere economică. Pe scurt, e nevoie de o
altă politică agrară, una în
sprijinul agricultorilor.

Tristan Mihuţa