Va veni şi ziua răzmeriţei

Tensiunile din sânul PSD nu mai pot fi ascunse
în spatele sintagmei „democraţie
reală, libertate de exprimare”. În ce
măsură mai putem vorbi de această
democraţie, când Miron Mitrea spune că
şi-a înfipt colţii în beregata
lui Mircea Geoană şi nu-l va mai slăbi
până când nu-l răpune? Mai
curând, putem vorbi de o ură viscerală,
nu?

Semnificative pentru starea de spirit din PSD sunt
şi succesiunile de demisii de la Ministerul de
Interne, determinate de interesele contradictorii ale
taberelor din partid. Ele ne arată că
în PSD nu se înţelege stânga cu
dreapta. Care e stânga şi cine stă la
dreapta? Greu de spus. Sigur este însă
că într-una din părţi stă
triumviratul de circumstanţă Geoană –
Vanghelie – Ilie Sârbu. Surprinzător este
faptul că Geoană a ajuns să se sprijine
pe Vanghelie, ba să-l şi asculte, să-i
satisfacă toate capriciile. Desigur, nu degeaba –
atunci când are de lovit în cineva,
Vanghelie e folosit ca berbece.

Mircea Geoană trăieşte cu iluzia că
este stăpân pe situaţie. Nu este.
În spatele său se regrupează forţe
care îi sunt potrivnice. Fie în jurul
nucleului Iliescu-Năstase, fie în jurul lui
Mitrea sau al lui Liviu Dragnea. Ce-i mână
pe toţi aceştia la luptă? Multe.
Vanghelizarea partidului. Lepădarea lui
Geoană de oameni care l-au ridicat. Intrarea la
guvernare alături de PDL şi predarea în
braţele duşmanului de moarte, Traian
Băsescu. Felul în care s-au
împărţit posturile în guvern,
criteriul unic fiind acela ca persoana să fie
agreată de Geoană. Etc.

Când va plesni buboiul? Oricând. Pentru
că numărul nemulţumiţilor este
în creştere. Faptul că n-au voie
să-l mai atace pe preşedintele Băsescu
îi irită pe mulţi. Pe toţi cei
obişnuiţi să lupte cu duşmanul
şi acum se văd legaţi, cu
căluş în gură. Tensiunile refulate
ajung, la un moment dat, să defuleze, să
izbucnească şi să izbească în
interiorul PSD. Atunci, nimic nu mai poate opri
războiul revanşard.

T.M.