Zodia purtătorului de cuvânt

El a aparut ca urmare a nevoii acute de comunicare între diversele institutii
si presa; iar pentru ca directorii, managerii unei institutii sunt mult prea
ocupati încât sa-si piarda vremea, zi de zi, raspunzând zecilor
de telefoane primite dinspre mass-media, au ales varianta purtatorului de cuvânt,
care sa-i reprezinte, respectiv sa vorbeasca asa cum ar vorbi ei însisi.

Pentru acest lucru însa, purtatorul de cuvânt trebuie sa fie informat,
sa se documenteze mereu, sa cunoasca problemele institutiei, sa poata raspunde
oricând (si la orice întrebari) asa cum ar raspunde însusi
„boss”-ul general, în asa fel încât sa nu poata
fi luat prin surprindere si, mai ales, sa nu poata fi, mai apoi, luat la întrebari,
în situatia în care scapa vreun „porumbel”.

Problema purtatorilor de cuvânt este însa ca, ajunsi într-un
loc caldut, uita ce au de facut. Majoritatea, în loc sa identifice care
sunt problemele de interes si sa bombardeze presa cu informatii, nu o fac sau
o fac doar atunci când însusi seful institutiei, observând
sau poate auzind ca nu se prea întâmpla nimic în ograda pe
care o gestioneaza, îsi aduce aminte ca are un purtator de cuvânt
care îsi face treaba deficitar.

Si ia masuri, în chiar momentul acela, care însa se opresc, de
fiecare data, strict la acel moment. Ulterior, dupa ce „generalul”
se afunda în treburile sale obisnuite, uita din nou ca are purtator de
cuvânt, iar acesta din urma „uita” si el, la fel ca si pâna
atunci, ca are de facut ceva.

 

A nu se întelege însa ca ziaristii se rezuma, atunci când
au nevoie de informatii pentru cititorii lor, la purtatorul de cuvânt,
tocmai pentru motivele enumerate mai sus.

Ar însemna sa vaduvim cititorul de o seama de noutati, care fie nu sunt
identificate de angajatul însarcinat cu întretinerea relatiei cu
presa, fie sunt prost întelese si lasate la o parte, pentru motivul ca
– gândeste el – „nu prezinta interes”. Or, singurul care poate
decide daca o informatie prezinta interes sau nu, este ziaristul, care, tinând
cont de relatia sa perpetua cu cititorul, chiar stie ce anume l-ar interesa
pe acesta din urma si ce nu.

Pe când purtatorul de cuvânt, din fotoliul sau comod (si rupt de
lume), cu siguranta ca nu reuseste sa cunoasca pulsul cetateanului la fel ca
un slujbas al condeiului. În plus, dupa ce si-au dozat oarecum „relatia”
cu presa, în sensul ca si-au stabilit un anumit mod propriu de „injectare”
cu informatii si pe care l-au organizat a se produce doar între anumite
intervale de timp, purtatorii de cuvânt nu transmit lucrurile esentiale
nici macar atunci când ar fi cazul si ele exista, doar fiindca „numai
ce s-a transmis, ieri, un anumit comunicat”.

Pe de alta parte, purtatorii de cuvânt sunt alesi (cu doar extrem de
putine exceptii) pe criterii care celor mai multi dintre ziaristi le scapa.
Fara sa cunoasca, asa cum ar fi cazul, macar câteva dintre regulile generale
ale scrisului sau vorbitului pentru public, ajung purtatori de cuvânt
asa cum se ajunge la noi, în România: „fiindca îl cunosc
si e baiat bun, fiindca îi datorez un imens serviciu, fiindca este nepotul
nevestei sau fiindca am de gând sa-l cresc asa cum vreau…”, lucru
greu de realizat, în cele din urma.

Iar oamenii alesi astfel, cad în pacatul cel mai raspândit printre
purtatorii de cuvânt; anume, acela al secretomaniei. Considerând
ca le sunt datori sefilor cu foarte multe, pastreaza secrete fara macar sa se
documenteze daca informatiile cu pricina ar constitui secrete sau nu. Si astfel,
îngreuneaza drumul informatiei spre cetatean, care ajunge sa întrebe
ziaristul, în final, de ce nu se face publica o anumita chestiune.

Un lucru însa trebuie sa-l înteleaga absolut toti cititorii (ai
nostri, cel putin): profesionisti fiind, nu traim sub zodia purtatorului de
cuvânt.

Ca atare, informatiile vor ajunge în casele celor care ne-au ales prin
orice mijloace, ce nu sunt conditionate de un om dintr-un birou oarecare, însarcinat
cu transmiterea noutatilor catre marele public. De ce spunem asta?! Fiindca
purtatorii de cuvânt „pierd” stiri mereu. Si o fac, desigur,
fiindca nu-si înteleg menirea. Noroc însa ca, în final, afla
de la noi ce se petrece (inclusiv) prin gradina proprie, odata cu cititorii.
Macar, într-un mare final, afla!

Eugenia Pantea