În centrul atenţiei au fost însă cei trei medaliaţi de la „naţionalele” de seniori, CristoforAlexandru (argint), Cristian Irimia şi Gabriel Lefter (ambii bronz), care au scris o (nouă) pagină de istorie pentru boxul arădean şi, implicit, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
Dacă Gabriel şi Cristofor s-au declarat mulţumiţi de medaliile obţinute la prima lor prezenţă la C.N. de seniori, mult mai pretenţios, Cristian nu şi-a ascuns dezamăgirea ratării unei medalii mai strălucitoare, promiţând că-şi va lua revanşa anul viitor.
Proiecte şi ambiţii
După ce a spart toate barierele în boxul arădean, Adolf Ivanovici are ţinte (şi) mai înalte: cel puţin un campion naţional universitar, în toamnă, la competiţia găzduită de oraşul nostru – la care, în premieră, după 20 ani, se va boxa fără cască şi maieu – ; atingerea „bornei 20”, în privinţa numărului de medalii oficiale în acest an; întărirea lotului cu 3-4 pugilişti de valoare; cucerirea de medalii europene în viitorul apropiat; înfiinţarea, la Pecica, a unui Centru Naţional de pregătire al boxerilor juniori. Însă, visul cel mare al lui Ivanovici este, ca într-o bună zi, Box Club UVVG Arad să devină cel mai bun club din România.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!