Evenimentul a fost împărţit în două. Primul a constat într-un meci disputat pe arena Atletico al echipei de old-boys împotriva echipei actuale, antrenate de Roland Nagy. S-a încheiat, cum era şi normal, la egalitate, scor 4-4, partidă în care viteza tinerilor de astăzi s-a dovedit egală cu măiestria unui Dobre, Petic, Ghiţă Hlistei, Flore sau Sinescu.
Nu a fost de neglijat nici ambiţia lui Gheorghe Bogoşel, fostul fundaş de la finele anilor 80 al echipei, care a fost şi organizatorul evenimentului alături de Liviu Ungur. Toate până la poartă, acolo unde a excelat Tirsin – fost şi la UTA în anula cu „haina de blană” sau dentistul Fărcuţiu.
Pentru „veteranii” Gloriei au evoluat: Tirsin, Bândea, Vasi, Bogoşel, Ungur, Pârvu, Domide jr., Flore, Gradner, Dobre. Au intrat după pauză: Fărcuţiu, Vaidovici, Moţ, Petre, Malec, Cizmaş, Ciuciufara, Mateuţ, Gheorghe Hlistei, Dănilă, Barbu sau Popa. Nu pot fi uitaţi de pe această listă nici… copiii celor care altădată făceau furori în culorile galben-albastre: Bogdan şi Ciprian Bogoşel, Cristian Dobre, Alin Pârvu sau mezinii Sinescu şi Fărcuţiu.
De asemenea, nu au lipsit nici… numele grele. Primul pe listă este cel care conduce clubul de aproape 20 de ani: Teodor Nistor. Au mai fost prezenţi la eveniment Ionuţ Leac, Flavius Domide, Dan Bolduma, Teodor Berar, Mihai Engel sau Gheorghe Farcaş, dar şi alţii.
L.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!