20 de arbitri au devenit „stagiari”,
în urma promovării examenului,
preşedintele arbitrilor arădeni, Mircea
Toderici fiind bucuros că va avea la
dispoziţie oameni care să arbitreze în
competiţii la nivelul copiilor şi juniorilor.
De fapt, cei 20 de noi arbitri vor activa în
primul an în sectorul juvenil.
„Sper ca măcar o parte dintre aceştia
să ajungă cât mai sus în cariera
pe care au ales-o, cea de arbitru de fotbal” –
ne-a declarat Mircea Toderici.
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!