Rectorul UVVG Arad,Aurel Ardelean, a făcut un scurt istoric al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, trecând în revistă pleiada de campioni olimpici, mondiali şi europeni care au absolvit această instituţie de învăţământ superior. Din noul val de studenţi, a ţinut să le amintească pe Dana Dodean şi Lucia Mihalache, reprezentantele Aradului la Olimpiadade la Beijing, în probele de tenis de masă şi tir-talere.
Dacă decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Gheorghe Dehelean, a insistat pe imaginea construită de-a lungul celor 15 ani de existenţă, subliniind o parte din realizările Facultăţii, prodecanul Viorel Bitang, a scos în evidenţă succesul de care s-a bucurat a II-a ediţie a Cupei UVVG, o veritabilă pledoarie pentru sportul de masă.
Promisiunea lui Onu
„Le mulţumesc tuturor, îndeosebi celor care n-au avut încredere în mine şi echipă, pentru că ne-au ambiţionat şi mai mult. Colaborarea cu Senatul UVVG a fost rodnică” – a spus Geta Onu, preşedintele CSU Vasile Goldiş Arad, grupare care a obţinut promovarea în Liga II. Chiar dacă a considerat că este prematur să vorbească despre campania de achiziţii, d-na Onu a făcut o promisiune: „Nu ne vom face de râs, nu vom avea emoţii cu retrogradarea”.
Mai multe noutăţi din tabăra studenţilor lui „Ole” Roşca vom afla după reunirea lotului, în conferinţe de presă periodice, susţinute de un purtător de cuvânt ce urmează a fi desemnat, aşa cum ne-a asigurat Corneliu Maior, cancelarul general al UVVG.
Un vis împlinit
„Suntem mândri că facem parte din familia UVVG. Prin rezultatele din acest an, cred că am demonstrat că suntem o forţă în boxul românesc” – a spus, printre altele, Adolf Ivanovici, preşedintele secţiei de box. Tot dumnealui i-a prezentat pe cei trei pugilişti – Mihai Iuga, Cristofor Alexandru şi Cristian Irimia – care vor reprezenta clubul la Centura de Aur. „Este un vis împlinit. Niciodată vreun club din Arad n-a dat atâţia boxeri la cea mai importantă competiţie pugilistică organizată în România” – a conchis Ivanovici.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!