În lotul echipei de sub Tâmpa a ajuns în această vară internaţionalul arădean Andrei Mandache, care vreme de un sezon încercat o experienţă baschetbalistică peste Ocean. Deşi este născut în Arad, Andrei Mandache nu a evoluat niciun minut la West Petrom, debutul său în Divizia A fiind consemnat în tricoul echipei CSM Oradea.
Echipa antrenată de către Dan Calancea s-a despărţit de mai mulţi jucători din echipa care a jucat în sezonul trecut, dar a reuşit să acopere golurile cu alţi jucători importanţi între care fostul component al West Petrom Arad, Şenai Isleam, dar şi Enes Hadjibulic (Dinamo), Alex Hartman (Asesoft) sau americanul Rashaun Broadus. CSU Braşov a încheiat sezonul regulat al Diviziei A, ediţia 2007/08 pe locul al 11-lea, iar în turneul playout s-a clasat pe locul al 12-lea.
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!