Cuplul Raul Barit – Daria Rotari a fost vedeta delegației arădene, devenind vicecampion național. S-au remarcat, cu câte un bronz, perechiile Răzvan Moldovan – Hristov Maya și Andreas Rusu – Ana-Maria Vintilă.
Medalii în pași de dans
Medalii în pași de dans
Opt perechi de la Royal Steps au reprezentat Aradul la Campionatul Național de clase 2018, găzduit de Cluj-Napoca, întorcându-se acasă cu nu mai puțin de 6 medalii.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
9
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!