aradon.ro Web analytics


PECICA. Puţini ar fi pariat pe numele lui Dinu Maghici pentru banca tehnică a echipei din Pecica. Şi, totuşi, oficialii liderului la zi în Liga IV-Arad au decis să-i dea o şansă tânărului tehnician şcolit la Liverpool, acolo unde a şi obţinut licenţa C UEFA, pentru ceea ce se anunţă a fi cel mai important retur de sezon din istoria Progresului Pecica.
ARAD. Epuizat, dar fericit. Aşa l-am găsit pe antrenorul Jose Araujo la câteva minute după terminarea jocului.
Univ Goldiş ICIM a spulberat principala rivală la titlu şi merge în Final Four-ul Cupei României.
ARAD. Atmosfera din „Polivalentă” a fost una de „Champions League”, aproape ca şi ora de disputare a jocului. Aproape 1500 de fani au creat o atmosferă senzaţională, unică în sportul cu mingea la coş din ţara noastră.
ARAD. Cine nu are bătrâni, să-i cumpere! La aceste vorbe au ajuns cei care au aplaudat, în picioare, jocul şi reuşitele de trei puncte ale căpitanului echipei Univ Goldiş ICIM, Monica Brosovszky.
MELBOURNE. Tenismenul arădean Marius Copil (23 de ani, locul 138 ATP) a cedat în turul secund al calificărilor primului turneu de Grand Slam al anului, scor 4-6, 4-6, cu T. H. Yang (Taipei; 22 de ani; locul 275 ATP).
Fetele de la Univ Goldiş ICIM au nevoie de un succes peste cinci puncte pentru a spera la trofeul Cupei României.
ARAD. Pornind de la acest sugestiv mesaj către echipa de baschet feminin a Aradului, Univ Goldiş ICIM, afişat în tribunele Sălii Sporturilor de galeria echipei de fotbal UTA, la ultima finală a Ligii Naţionale, preşedintele Marcel Urban lansează un apel către publicul arădean.
MELBOURNE. Nu mai puțin de 126 de minute a durat confruntarea dintre tenismanul arădean Marius Copil și belgianul Kimmer Coppejans (20 de ani; locul 246 ATP), din primul tur al calificărilor Australian Open, încheiată cu o victorie românească în trei seturi, 7-6 (3), 5-7, 6-4.
PECICA. Divergenţele apărute spre sfârşitul sezonului de toamnă între antrenorul Dorel Mutică şi conducerea administrativă a grupării Progresul Pecica au fost stinse printr-o ...despărţire.

Local

Premierea excelenţei în medicină
Gala a reprezentat o formă de recunoștință pentru medicii care au format generații.

Local

Trei săptămâni de zboruri pe Aeroportul Arad
Aeroportul Arad preia zborurile de la Timișoara. Wizz Air, TAROM și HiSky vor opera curse de pe aeroportul arădean, începând de luni dimineață.

Mapamond

Alegeri prezidențiale Bulgaria: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează AFP.

Mapamond

Proteste vizând costul vieții în Franța: Aproape 500.000 de participanți (organizatori)
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestații împotriva costului vieții în întreaga Franță, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliții intersindicale a tineretului, un grup format din sindicate și asociații care reprezintă elevii de liceu și studenții, informează AFP.

Mapamond

Portugalia - Manifestanții pentru dreptul la locuire revin în centrul capitalei
Mii de manifestanți pentru dreptul la locuire au revenit sâmbătă într-una dintre piețele principale din Lisabona, intensificând presiunea asupra guvernului minoritar de centru-dreapta al Portugaliei pentru a renunța la un proiect de lege privind chiriile, despre care susțin că ar agrava criza accesibilității locuințelor din țară, transmite Reuters.

ARADON Sport local

Etapă fără înfrângere pentru echipele arădene!
Viitorul Arad și Progresul Pecica au câștigat, iar Unirea Sântana a remizat.

Local

Alertați de actele false din Pakistan
Alertă în instituțiile din Arad: documente oficiale false, emise în Pakistan. Instituția Prefectului cere autorităților publice să efectueze verificări suplimentare, pentru a asigura veridicitatea documentelor. 3

Local

Primarul i-a întors la muncă
Tomberoanele din cimitire dădeau pe dinafară în seara de sâmbătă, lucru observat de Călin Bibarț în cadrul unuia dintre rondurile sale. 3

UT Arad

Mihalcea, contra echipei sale de suflet! Dinamo - UTA, în această seară
„Ca de fiecare dată, e un meci special, emoțiile sunt la un nivel mult mai ridicat, dar – în același timp – atașamentul oamenilor din Arad, a spectatorilor, a ultrașilor, mă fac să mă gândesc doar la victorie”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.