România va ataca Europenele de la Sankt-Petersburg (3-12 octombrie) cu un lot format din zece jucători, cinci fete şi cinci băieţi, team-ul fiind în mare parte cristalizat. Echipa feminină se va baza pe trio-ul de la Beijing: Elisabeta Samara, Daniela Dodean(CSM Arad), Iulia Necula, plus încă două jucătoare ce vor fi stabilite la finele acestei luni, în timp ce formaţia masculină mai are doar două necunoscute, Adrian Crişan, Andrei Filimon şi Constantin Cioti fiind deja convocaţi. La feminin, Dodean & comp au fost repartizate în Seria C a primei grupe valorice, alături de Germania, Croaţia şi Serbia.
Reprezentativa noastră participă la toate probele: simplu feminin, simplu masculin, dublu feminin, dublu masculin şi în concursul pe echipe. „Avem şanse de accedere în lupta pentru medalii la mai toate probele”, a prognozat şeful forului intern Cristinel Romanescu, personaj tot mai contestat în lumea sportului cu mingea de celuloid.
Altfel, echipa de club a Danielei Dodean şi Elizabetei Samara, ASD Sandonatese (Italia), a început Liga Campionilor cu stângul, 1-3 la Kroppach (Germania), la finele acestei săptămâni urmând a juca în Portugalia, cu CTM Mirandela.
VICEPREŞEDINTELE BOZGA A DEMISIONAT
Gheorghe Bozga, unul dintre cei mai titraţi antrenori de tenis de masă din România, a demisonat din funcţiile de antrenor federal şi de vicepreşedinte al federaţiei. Bozga spune că s-a săturat de haosul din federaţie, acolo unde „contabila face legea”. „Deconturile se fac în mod preferenţial, la fel ca şi colaborarea cu asociaţiile sportive şi cluburile afiliate, toate sub ochii preşedintelui Romanescu”, a declarat antrenorul şi vicepreşedintele FRT.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!