În primul meci, Pro Volei a învins CSȘ Caransebeș cu un sec 3-0 (25-23, 27-25, 25-15). Remarcate de la Arad: Cătălina Bosuioc, Brigitte Szasz, Nora și Paula Pellegrini, Laura Bătăneanţ.
Apoi, arădencele au fost învinse clar de CSȘ Lugoj, echipă care an de an este în lupta pentru titlul de campioană națională. Scorul înregistrat: 0-3 (3-25, 20-25, 20-25). Remarcate, alături de Cătălina Bosuioc, au fost Oana Lăcătiş și Bianca Sanislav.
În continuare, Pro Volei Arad a dat peste cap toate pronosticurile. Arădencele au jucat cu gazdele turneului, CSȘ Deva, impunându-se în mod spectaculos, cu 3-2 (25-16, 21-25, 14-25, 25-15, 15-8), în ciuda arbitrajului potrivnic. Din rândurile arădencelor s-au remarcat din nou Cătălina Bosuioc și ridicătoarele Brigitte Szasz și Nora Pellegrini.
În meciul cu CS Șoimii Lipova, Pro Volei a învins cu 3-1 (25-14, 25-18, 23-25, 25-22). S-au evidenţiat Oana Lăcătiş, Cătălina Bosuioc, Paula Pellegrini, Arina Șugar și Nichol Malanca.
În meciul vedetă, Pro Volei Arad a întâlnit CSȘ Timișoara şi a câştigat cu 3-2 (21-25, 25-10, 25-21, 18-25, 15-8).
Clasamentul: 1. CSȘ Lugoj; 2. Pro Volei Arad; 3. CSȘ Deva; 4. CSȘ Timișoara; 5. CS Șoimii Lipova; 6. CSȘ Caransebeș. Primele două echipe s-au calificat la turneul semifinal care va avea loc pe 15-16 martie, într-o localitate ce urmează a fi desemnată (Aradul se află între candidate).
Jucătoarea Cătălina Bosuioc (componentă a lotului naţional de speranţe) a fost declarată MVP-ul turneului, primind o diplomă dar și aprecierea unanimă a celor prezenți la eveniment.
Lotul echipei Pro Volei Arad: Nora Pellegrini, Oana Lăcătiş, Laura Bătăneanţ, Nichol Malanca, Paula Pellegrini, Silvia Lazăr, Arina Șugar, Cătălina Bosuioc, Bianca Sanislav, Brigitte Szasz, Nataly Ștefan. Antrenori: profesori Radu Săbău și Traian Costea. Sponsor: Călin Moga.
A.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!