FRF trebuie să se implice. La fel şi-n cazul incapacităţii temporare de plată către proprii jucători. Aşa cum statul acordă înlesniri, reeşalonează datorii, dă-mi şi tu, Federaţie, o perioadă de graţie, să-mi revin şi apoi voi plăti” – astfel sună amendamentul Getei Onu, preşedinte CSU Vasile Goldiş, cu care va ieşi la atac la proxima întrunire de la Casa Fotbalului.
Solicita protectie fiscala
Reactualizat la:
ARAD. E convinsă că propunerea pe care o va face Federaţiei va fi pe placul conducătorilor de cluburi. „Solicit protecţie fiscală pentru cluburi. Nu putem asimila un jucător de fotbal, care nu iasă la pensie şi nici în şomaj din această meserie, cu celelalte categorii socio-profesionale, pentru a-l obliga să plătească toate dările la stat.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea n-au putut bate nici ultima clasată, deși la un moment dat a întors scorul.
4
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată
Local
Cele două persoane reținute pentru 24 de ore joi, în urma perchezițiilor din dosarul celor peste 4 milioane de țigări de contrabandă confiscate de polițiști, au fost arestate preventiv vineri.
1
Local
Pădurile de pe raza județului Arad vor fi administrate de o direcție regională cu sediul la Oradea.
5
Local
Fostul ministru al Agriculturii și fostul director adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad și-au aflat sentința.
Citiți principiile noastre de moderare aici!