Conform ultimului clasament publicat de ITF, arădeanul Marius Copil ocupă locul 746 mondial în ierarhia de simplu şi 739 în cea de dublu. Chiar dacă această poziţie i-ar fi permis să joace doar în calificările turneului challenger-ului de 35.000 de dolari din Bucureşti, arădeanul socotit cel mai promiţător junior al ţării a primit un wild-card din partea organizatorilor pentru tabloul principal. Astfel, ieri, în primul tur, Copil a reuşit surpriza în faţa unui jucător olandez de 25 de ani, clasat pe locul 202 ATP, Matwe Middelkoop, învingându-l cu scorul 6-3, 3-6, 6-2. Mâine, tenismanul arădean poate continua şirul rezultatelor bune din ultima vreme, avându-l adversar pe spaniolul
În turul secund la Ipsos Challenger au mai ajuns românii: Dacian Crăciun (numărul 347 ATP), scor 6-4, 6-0 în faţa germanului Alexander Flock (228 ATP), finalist la Braşov Challenger, Victor Crivoi, noul număr doi în echipa de Cupa Davis, 6-2, 6-4 cu Alin Constantin. Într-un meci deosebit, Victor Ioniţă, dublu câştigător la Arad, a fost învins, cu 6-4, 2-6, 7-6(2), de olandezul Martin Verkerk, finalist în anul 2003 la Roland Garros. La acest turneu unul dintre arbitrii de linie este arădeanca Anela Freer, direcorul turnelor arădene de 10.000 de dolari din Circuitul Internaţional al României.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!