O pagină mai puțin cunoscută din istoria urbei a fost scoasă la lumină de către arădeanul Kurunczi Ferenc, un pasionat al istoriei locale. Acesta a studiat, pentru a aduna laolaltă informațiile, numerele apărute în perioada 19 februarie – 31 august 1883, ale ziarelor Vasárnapi Ujság, Arad és Vidéke, Alföld, Esti Hírlap, Fővárosi Lapok, Budapesti Hírlap, Pesti Hírlap, Pesti Napló, Az Építési Ipar, Magyar Nemzet, Ellenzék, Magyarország és a Nagyvilág, Magyar Polgár, Magyarság, Pesti Hírlap Képes Naptára, Székely Nemzet şi Berliner Tagblatt. Imaginile care însoţesc textul sunt nişte desene realizate de Dörre Tivadar, după fotografiile realizate de arădeanul Miksa Auerbach, publicate de către ziarul Vasárnapi Ujság („Ziarul de Duminică”), pe 25 februarie 1883.

Povestea

Dimineața zilei de 18 februarie 1883, o zi de duminică, a început cu repetiția spectacolului „Henric al IV-lea”, de William Shakespeare. Repetiția a durat până pe la ora 11, iar spectacolul urma să fie jucat luni seara. Actorii care repetau au simțit miros de fum, au discutat despre el, însă nimeni nu a intrat în subsol, sub scenă, să verifice sursa fumului. După repetiție, actorii au plecat, liniștiți, spre case. La scurt timp după amiază, domnul Galambos, administratorul teatrului, a închis scena și a plecat la o cafenea, lăsând teatrul gol. Nici îngrijitorul casei de raport care funcționa în clădirea Teatrului, nu locuia acolo, iar instituția nu avea paznici sau gardieni angajați. Cu puțin înainte de ora 14, actrița Margin Hunyady (Szathmary) sosește la Teatru pentru a participa la repetiție, neștiind că aceasta a fost reprogramată. Ea a sesizat fumul încă de pe holul de intrare și a anunțat repede unul dintre muncitorii care tocmai ieșea de sub scenă, unde lucra cu un alt coleg (cu o zi înainte au făcut lucrări pentru a cupla rețeaua de apă din teatru cu casele de raport). După ora 14, pe la intrarea din spate sosește și Rudolf (Albert) Haász, trezorierul companiei și observă și el că pe coridor era deja fum. Odată cu întinderea fumului, s-a grăbit repede să-l anunțe pe Jakab Mannsberger, directorul trupei de teatru (managerul trupei), care se afla la locul lui preferat, Cafeneaua „Zemplényi”, unde își bea liniștit cafeaua de după prânz. În momentul în care s-au întors, fumul izbucnise în nori negri denși din ușile și geamurile fațadei dinspre strada Vörösmarty (partea dintre Teatru și frontul stradal al pieței Avram Iancu, dinspre strada Unirii – n.r.). În scurt timp, focul începe să iasă pe ferestre și pe ușile de pe toate părțile clădirii. Flăcările se răspândesc cu repeziciune, ajungând până la ultimul etaj al clădirii și cuprinzând rapid și acoperișul.

Au tras clopotul

Clienții cafenelelor și ai berăriei de lângă teatru au fugit înspăimântați în Piața Principală (actuala Piață Avram Iancu – n.r.), unde au dat prima alarmă de incendiu. Au urcat în turnul bisericii minoriților (prima biserică, construită în anul 1751 – n.r.), trăgând clopotul. Zece minute mai târziu sună și semnalul de alarmă din turnul pompierilor, fiind astfel chemați să intervină și cei din detașamentul pompierilor voluntari.

Corso-ul plin

Fiind o zi de duminică, o mulțime de arădeni se plimbau pe Corso, astfel că sunetul clopotelor și semnalul pompierilor alarmează oamenii de pe bulevard. Peste tot se auzeau țipetele de spaimă. „Arde teatrul!”, „Arde teatrul!”. În câteva clipe, în jurul clădirii se formează o mare de oameni disperați, dar și curioși, urmărind norul copleşitor de fum dens ce se ridică spre cer din frumoasa clădire. Panica produsă în momentul în care flăcările au cuprins toată clădirea este de nedescris. La aproximativ 15 minute după izbucnirea incendiului, ajung la fața locului două formații de pompieri. Prima barieră de care s-au lovit salvatorii a fost marea de oameni prin care încercau să-și facă loc cu uneltele. Au fost alertate și forțele de ordine, care încercau să-i țină pe curioși departe, făcând loc pompierilor. Totuși, până când au reușit aceștia din urmă să-și pună în funcțiune pompele, clădirea ardea în întregime. Pompierii se chinuiau să stingă focul, dar apa din furtunurile folosite avea presiune scăzută, jeturile de apă subțiri abia că ajungeau până la primul etaj al teatrului, astfel că nu ajutau cu nimic la stoparea flăcărilor uriașe. În plus, furtunurile nu prea erau funcționale, în multe locuri fiind perforate și peticite, mai multă apă ajungând pe pământ decât pe flăcări. În aceste condiții, focul s-a putut răspândi nestingherit și nu se mai putea vorbi despre salvarea teatrului. De acest lucru și-au dat seama foarte rapid și pompierii, concentrându-se pe salvarea caselor de raport alăturate, a garderobei, a depozitului de îmbrăcăminte și a bibliotecii.

Actorii au ajutat

Administratorul teatrului, domnul Galambos, împreună cu actorii Károly Somogyi și Sándor Balázsi, au început să scoată obiecte din teatru, tot ei oprind și conducta de gaz a clădirii. Ulterior, fabrica de gaz din oraș a oprit alimentarea orașului cu gaz, evitând o eventuală explozie. Cafenelele, berăriile, magazinele, atelierele din zonă au fost toate închise, oamenii vrând să vadă cum arde teatrul. În colțul străzii Vörösmarty (colțul dinspre strada Unirii – n.r.) prin fereastra vestiarului, directorul trupei de teatru și actorii săi salvau tot ce se putea din garderoba lor, piesele de mobilier și bibliotecă.

A sărit de la etajul trei

În acest timp, pe strada Atzél Péter (partea dinspre strada Goldiș – n.r.), unde era intrarea principală a teatrului, pompierii salvau viața lui Vilmos Faludy, decoratorul teatrului. La izbucnirea incendiului, acesta lucra în atelierul său de la etajul al treilea, observând incendiul abia când pe străzile din jur s-a făcut larmă. Era prea târziu să mai coboare pe scările din interiorul clădirii, așa că a ieșit pe fereastră, la etajul trei, și a început să strige după ajutor. Văzându-l, pompierii au întins o prelată de siguranță, Faludy sărind de la etajul al treilea, ca să se salveze. Căderea a fost destul de nefericită, însă, deoarece pompierii au scăpat prelata. A căzut la pământ, a leșinat, a suferit o fractură și a fost transportat la spital în stare gravă. În dotările din acea vreme ale pompierilor nu se regăsea o scară de evacuare exterioară, iar teatrul nu avea o scară exterioară de evacuare.

Ajuns ruină

Pe la ora patru și jumătate, la aproape trei ore de la izbucnirea incendiului, teatrul era deja o ruină. Casele de raport din clădire au fost salvate de pompieri, doar câteva apartamente din clădire fiind ușor afectate de flăcări și de căldura produsă de acestea. Incendiul a amenințat, de altfel, și clădirile din jur, printre care și Hotelul Crucea Albă (Hotel Ardealul, astăzi – n.r.), însă intervenția pompierilor a făcut ca acestea să nu fie afectate deloc. Pompierii s-au ales cu răni și arsuri, însă nu a fost înregistrat vreun caz grav. Toată noaptea care a urmat incendiului, salvatorii au rămas acolo, pentru a supraveghea ruina, prevenind o nenorocire suplimentară. A doua zi dimineață, totul era o ruină; în interiorul teatrului era o priveliște îngrozitoare: fumul a înnegrit pereții existenți, iar fumul se ridica încă din dărâmături, pe jos era un strat de cenușă groasă și de apă înghețată. În cursul dimineții, pompierii au strâns și au scos pe stradă o parte din ruine și bucățile de metal. Pereții foaierului, coridorului, casa scărilor și încăperilor rămase în picioare aveau pereții negri, din cauza fumului dens.

Ședință extraordinară

În zilele ce au urmat incendiului, s-a creat o comisie pentru stabilirea cauzei incendiului. Consiliul local a organizat o ședință extraordinară, unde comisia a prezentat raportul: incendiul a pornit din zona scenei, flăcările s-au extins asupra cortinei, asupra decorului scenei, apoi la tâmplărie și acoperiș. Structura de lemn a scenei, galeria și auditoriul au fost distruse, iar ornamentele splendide au fost complet arse. De asemenea, candelabrul bogat ornamentat care era mai mare decât cel de la Teatrul Național din Budapesta, a fost distrus complet de foc. La fel și cea mai frumoasă cortină de scenă din toată țara și cele patru picturi în ulei în salonul ornat (tablouri pictate de artistul Mór Than la comanda lui Péter Atzél, primar al orașului) – toate distruse. Prejudiciul a fost estimat la mai mult de 200 de mii de forinți, însă asiguratorul – Societatea de Asigurări „Adria” – a oferit despăgubiri de aproximativ 130 de mii de forinți.

Cauza, necunoscută

Ce a provocat incendiul nu s-a putut descoperi, chiar dacă experții au făcut tot felul de presupuneri. În ziare au apărut mai multe variante și speculații ale cauzelor posibile: ar putea fi o cauză sistemul de încălzire cu aer cald al teatrului, poate muncitorii care au lucrat dimineață sub scenă au fumat și o țigară aruncată la întâmplare a dat foc resturilor de talaș, poate a izbucnit dintr-un vestiar unde cineva aruncase un trabuc sau un chibrit aprins. Mulți au vorbit că focul a fost pornit intenționat, probabil opera vreunor mâini criminale, dar nimeni nu a acordat credit pentru această calomnie. Populația din clasa inferioară credea că este o pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că în anul 1882, vechea statuie a „Sfintei Treimi” din Piața Principală a fost demontată și nu a fost înlocuită cu alta. În aprilie 1883, ziarele relatează că și tribunalul arădean a cercetat cauzele incendiului, însă nu au găsit nici el vreun vinovat, așa că a transmis autorităților că în urma anchetei nimeni nu este suspect de vreo faptă penală.

Cei mai afectați

Cei mai afectați de incendiu au fost managerul Mannsberger, care avea o trupă de aproximativ 80 de membri. Toți au rămas fără venituri – contractul lor era valabil până în duminica Floriilor. Ziarele locale, societățile comerciale, Asociația Culturală „Kölcsey” și persoanele private din oraș au început să strângă fonduri pentru a ajuta trupa de teatru, alții oferind o parte din încasările unor evenimente organizate de ei. I s-a oferit trupei să folosească scena din sala „Krispin”, sau cea din hotelul „Crucea Albă”, până se termină contractul, apoi să se mute la Timișoara sau Oradea.

Despre incendiu, în Europa

Incendiul din Arad a atras atenția Europei asupra echipamentelor învechite de protecție împotriva incendiilor din teatre. Între 1881 și 1883 au avut loc 23 de incendii, iar între 1780 și 1880, 140 de incendii în interiorul teatrelor din lumea întreagă, unele cu sute de victime. Referindu-se la această situație, cotidianul arădean „Arad és Vidéke” scria la 20 februarie 1883: „Se pare că destinul ne urmărește peste tot. Parcă un demon furios, cu o torță în mână, se plimbă din țară în țară pentru a aprinde teatrele”.

L-au reconstruit

Optimismul arădenilor s-a arătat prin faptul că la trei zile după incendiu, în consiliul local se discuta deja despre reconstruirea Teatrului. Inițial și-au propus să îl finalizeze până la sfârșitul anului, însă abia în 1886 au reușit să redeschidă clădirea. Construită pe locul și pe zidurile rămase în picioare ale vechiului teatru, clădirea a fost, la inaugurare, printre cele mai moderne clădiri de teatru din zonă. S-au făcut, totodată, recomandări necesare în vederea remedierii unor deficiențe în cazul unei catastrofe asemănătoare, adoptându-se diferite soluții.

Cât de pregătiți suntem?

„Oare acum cât de pregătiţi suntem să facem faţă unui incendiu, la un teatru, la locul de muncă, acasă sau într-o clădire publică? Câţi ştim care sunt căile de evacuare, cum trebuie să procedăm?”, se întreabă arădeanul Kurunczi Ferenc, cel care a adunat laolaltă informațiile prezentate în acest articol. Nu știm cât de pregătită ar fi populația, însă este cert faptul că pompierii ar interveni mult mai prompt, fiind mult mai bine pregătiți, iar tehnica din dotare fiind incomparabil superioară. Un alt lucru este cert, luând în considerare situația șantierelor arădene din ultimii ani: reconstruirea unei clădiri de dimensiunile teatrului ar dura mult mai mult de doi ani jumătate-trei, cât a durat în anii 1880. Ca dovadă stă faptul că Palatul Cultural a fost construit în totalitate în mai puțin de doi ani, acum un secol, și a fost reabilitat parțial în cinci ani – între 2014 și 2019.