ARAD. Operaţiunea de închiriere a căsuţelor neocupate de la ştrandul Neptun a dus, miercuri, la semnarea a 21 de contracte.
Potrivit informaţiilor furnizate de Nicolai Puha, directorul SC Recons SA (administratorul bazei de agrement), toţi cei interesaţi s-au orientat, fiecare, către o altă căsuţă. Astfel, nu s-a recurs la atribuirea prin licitaţie cu strigare. Contractele au fost semnate, aşa cum era de aşteptat, pentru jumătate din suma anuală stabilită de Consiliul Local.
În ceea ce priveşte licitaţiile pentru atribuirea contractelor de închiriere pentru căsuţele neocupate din incinta ştrandului, acestea vor fi organizate în fiecare săptămână, în ziua de joi, la ora 10, până la semnarea de contracte de închiere pentru toate căsuţele identificate a fi fără stăpân.
Acestea nu sunt însă singurele căsuţe cu… probleme. Numărul căsuţelor pentru care nu s-a mai plătit chirie este mai mare, ne spune conducerea Recons. „Chiriaşii au fost înştiinţaţi, urmând să vină să clarifice situaţia financiară sau să elibereze căsuţele de lucrurile personale, dacă au renunţat la căsuţă. Deşi în contract este prevăzut că avem dreptul de a interveni noi, am evitat să spargem lacăte”, ne spune Nicolai Puha.
De interes ar mai fi şi faptul că, în incinta ştrandului, mai sunt şi circa 40 de cabine neînchiriate. Tariful este de 150 lei pe sezon.
21 de casute de la strand si-au gasit chiriasi
Primele 21 de căsuţe, din totalul de 36 scoase la licitaţie, au începând de ieri câte un nou stăpân.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cele 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasate din PNRR ar fi în pericol, iar dacă banii nu vor veni, va fi afectat deficitul bugetar, despre care „nu s-a spus tot”, astfel că șeful social-democraților vrea să afle dacă există facturi neplătite care nu au fost incluse la calculul fostului guvern.
Mapamond
SUA au relansat procesul de pace în Ucraina prin discuțiile între ruși și ucraineni marți și miercuri la Abu Dhabi, proces blocat din februarie, dar ostilitatea continuă să persiste între cele două părți beligerante, după aproape cinci ani de război, consemnează miercuri EFE.
1
Mapamond
Un diplomat rus de rang înalt a declarat miercuri că Moscova ar putea încheia pacte de neagresiune la nivel bilateral cu state membre NATO ca parte a unei noi arhitecturi de securitate pentru Europa, discutată în cadrul negocierilor de pace privind Ucraina, aceasta fiind doar una dintre propunerile diplomației ruse, relatează Reuters.
1
Local
Zeci de elevi arădeni au participat, miercuri, la un „Prânz pe întuneric”, o experiență educațională inedită creată pentru a facilita înțelegerea proceselor senzorial-perceptive și dezvoltarea empatiei față de persoanele cu deficiențe de vedere.
România
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei „nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările”, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă.
Local
Zeci de baze de deszăpezire, zeci de utilaje și mii de tone de material antiderapant sunt deja pregătite.
1
Local
Au ajuns echipamentele medicale care vor fi folosite pentru tratamentul bolnavilor de cancer din Arad.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!