NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, în ultimele 24 de ore, 21 de cetăţeni din Nepal, Turcia, Siria și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare conduse de doi cetățeni turci și un cetățean român.Cei trei şoferi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, obiecte de mobilier, piese auto și aparate industriale pentru societăți comerciale din Germania, Olanda și Polonia.“În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au verificat compartimentele pentru marfă, iar in interior, printre marfa transportată, au fost descoperiţi ascunşi, în total, 21 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, Turcia, Siria și Afganistan, care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei. În cele trei cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
21 de migranți din patru țări prinși la frontiera Nădlac II
21 de migranți din patru țări prinși la frontiera Nădlac II
Cei 21 de cetăţeni din Nepal, Turcia, Siria şi Afganistan erau ascunși în trei camioane, fiind depistați în urma controalelor efectuate de polițiștii de frontieră la Nădlac II.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Europarlamentarul arădean spune că România are nevoie de investiții în infrastructură și în oameni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că micile detalii au făcut diferența în meciul de la Mioveni.
2
UT Arad
Istoria s-a repetat: atacantul UTA-ei a decis meciul cu FC Argeș, precum la ultima deplasare cu argeșenii.
Local
Toți cei patru agresori au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind obligați să poarte brățări electronice.
1
Local
Un bărbat din Arad care a amenințat că se sinucide a fost căutat de jandarmi și, când a fost găsit, asupra lui au fost descoperite droguri.
Local
Un proiect de lege care a trecut de votul Senatului propune sancțiuni pentru birocrația inutilă și stufoasă cerută de instituții.
Local
VINGA. Un polițist aflat în timpul liber a recuperat un cărucior pentru bebeluși care a fost furat din fața unui magazin din Arad.
1
România
Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler.
1
UT Arad
Gazdele nu au câștigat de opt etape, în care au obținut doar trei remize. Scoate UTA ceva din acest meci?


Citiți principiile noastre de moderare aici!