„Fiecare probă este puţin modificată faţă de ediţiile anterioare, pentru a oferi publicului mai mult spectacol. Una dinte noutăţi se înregistrează în proba de la Lalaşinţ, care va avea 10 km pe macadam, dar şi 4 km pe asfalt”, spune Ciprian Suărăşan, directorul organizatoric al raliului arădean, care în acest sezon a crescut, ca şi coeficient, de la 0,8 la 1, în calendarul FR de Automobilism Sportiv.
Pentru al doilea an consecutiv, Raliul Aradului este etapă în Trofeul Europei, alături de campionul de anul trecut, Rashid Al Ketbi (Emiratele Arabe Unite – X Dubai World Rally Team), pentru titlu luptând alte 11 echipaje, din ţară şi unul din Slovacia (Lukas Kostka – Martin Koci). „Anul trecut am fost pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte punctajul. Este îmbucurător că tot mai mulţi străini află de acest eveniment, iar la actuala ediţie avem doi piloţi care concurează în Campionatul Mondial de Raliuri. În ţară, doar la Tulcea mai există etapă europeană, însă în acest an se află la prima ediţie”, ne-a declarat Mihai Leu, organizatorul principal al competiţiei.
Lungimea totală a raliului este de 548.03 km (94,01% pe macadam – 5,99% pe asfalt), fiind programate 11 probe speciale (145.15 km) şi o probă super-specială.
A debutat spectacolul pe patru roţi!
ARAD. A început nebunia pe patru roţi, localităţile Frumuşeni şi Şiştarovăţ fiind primele „halte” în Raliul Aradului, care în această seară (ora 20.10) propune proba nocturnă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!