ARAD.Coordonatorul domeniului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă al PDL consideră că neconstituţionalitatea Ordonanţei 1/2013, emisă „pe picior” de Guvernul USL, arată cât se poate de clar dispreţul Cabinetului Ponta faţă de pensionarii pe care i-a amăgit tot timpul cu promisiuni. „ Decizia CCR denunţă populismul şi cinismul de proporţii ale acestui Guvern faţă de pensionari. Se vede clar că USL îi tratatează pe pensionari ca pe un experiment şi atât”, spune Claudia Boghicevici. Deputatul PDL evidențiază „demagogia ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, care a început să atribuie altora vinovății, deși motivarea Curții Constituționale nu a fost încă publicată”, fapt care se adaugă la ”istoricul mediocru” al Marianei Câmpeanu la conducerea Ministerului Muncii. „USL a promis că va elimina calcularea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate la pensiile între 740 lei și 1000 lei, dar pensionarii au rămas cu încă o promisiune neonorată. Mai mult, le sunt calculate contribuţii de asigurări de sănătate veniturilor suplimentare obținute din chirii sau din agricultură. Nu în ultimul rând, la rectificările bugetare din acest an, guvernul USL a tăiat cei mai mulți bani exact de la Ministerul Muncii: 1,6 miliarde lei – 1,1 miliarde în iulie, 520 milioane în octombrie – bani care puteau fi investiţi în măsuri active pentru crearea de noi locuri de muncă, menționează Claudia Boghicevici.
Acuza USL ca isi bate joc de pensionari
Deputatul Claudia Boghicevici spune că Guvernul face experimente pe seama pensionarilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Duminică, 8 noiembrie 2026, sunt celebrați Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, considerați conducători ai cetei îngerilor.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
4
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
3
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!