Mai exact, indiferent dacă scorurile înregistrate la Arad de către cele două partide, dacă ambele intră în Parlament, având minimum 5%, mandatul de la Arad se atribuie partidului local care are scorul mai bun. Dacă intră doar unul, acela va primi mandatul.„Pe moment, diferenţa între PMP şi ALDE Arad este extrem de mică, în condiţiile în care numărarea voturilor nu a fost finalizată. Cu condiţia ca partidul să fi depăşit pragul electoral la nivel naţional, va primi mandatul partidul care are ,fie şi cu o zecime, scorul mai mare. Indiferent dacă este peste sau sub 5%, mandatul nu va putea fi atribuit, la redistribuire, PSD sau PNL ”, a declarat Calimente. Rămâne de văzut dacă „ruleta” redistribuirii va da dreptate PSD-iştilor, care susţin că au şanse la al treilea deputat sau lui Calimente.
Calimente: bătălia se dă între noi şi PMP
Calimente: bătălia se dă între noi şi PMP
Preşedintele ALDE Arad, deputatul Mihai Calimente, a declarat că nu doreşte să comenteze rezultatele alegerilor parlamentare de la Arad până când acestea nu vor fi definitive. Totuşi, a explicat că la Arad lupta pentru un mandat de deputat se dă între ALDE şi PMP.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Castelul Mocioni din Bulci, aflat în proprietatea Municipiului Arad și nefolosit ca unitate sanitară de 15 ani, ar putea primi o nouă destinație. Consiliul Local este chemat să își dea acordul de principiu pentru transformarea monumentului istoric într-un centru multifuncțional, însă decizia finală depinde de aprobarea Ministerului Sănătății.
Local
Senatorul Răzvan Anghel vorbește despre amendamentele propuse de PSD și AUR, care pun în pericol PNRR.
România
Guvernul a adoptat vineri cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august, o serie de măsuri de siguranță dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune.
România
Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare (GBARD) la nivelul Uniunii Europene s-au situat anul trecut la 288,9 euro pe locuitor, o creștere de 57,7% față de 2015 (183,2 euro pe persoană), arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Advertorial
Carbenta Com - susține performanța în sport!
Local
Senatorul PNL Glad Varga anunță că Strategia pentru Biodiversitate nu impune noi interdicții fermierilor sau mediului de afaceri.
ARADON Sport local
ARAD. Două săptămâni ne desparte de startul sezonului fotbalistic 2026-2027 în Liga 4-Mavros.
Local
Unitățile administrativ-teritoriale care nu s-au înrolat în platforma ghiseul.ro ar putea rămâne fără bani de la stat.
2
ARADON Sport local
SÂNTANA. Antrenorul Adrian Abrudean a decis să nu stea doar în juniorii Vlad Trif și David Parasca între buturi, apelând la experimentatul Victor Gârlea (31 de ani).
Citiți principiile noastre de moderare aici!