aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Fermieri calamitaţi de secetă în vestul judeţului, unde e cea mai slabă producţie de porumb în trei decenii

Fermieri calamitaţi de secetă în vestul judeţului, unde e cea mai slabă producţie de porumb în trei decenii

De M.B.
la 29 October 2021 07:56
2 Comentarii

Fermieri calamitaţi de secetă în vestul judeţului, unde e cea mai slabă producţie de porumb în trei decenii

Foto: FAN
29 October 2021 07:56
În zona Nădlac, cu unele dintre cele mai fertile terenuri din judeţ, producţia de porumb a fost de circa 3 tone la hectar, fată de 10 tone în anii anteriori, iar mulţi fermieri cer ajutor de la stat.
Scris de M.B. - În zona Nădlac, cu unele dintre cele mai fertile terenuri din judeţ, producţia de porumb a fost de circa 3 tone la hectar, fată de 10 tone în anii anteriori, iar mulţi fermieri cer ajutor de la stat.

Trimite articolul

X

ARAD. Zona de vest a judeţului Arad, care are printre cele mai fertile terenuri agricole, a suferit pierderi însemnate la culturile de toamnă, din cauza secetei prelungite din acest an. Mulţi fermieri din Nădlac se declară calamitaţi şi cer statului să îi ajute financiar. Producţia de porumb este cea mai slabă din ultimii 30 de ani în zone precum Nădlac, Pecica sau Secusigiu.

“Suntem calamitaţi”

Preşedintele Asociaţiei “Ţăranul nădlăcan”, Gheorghe Porubsky, afirmă că majoritatea fermierilor din zona Nădlac au suferit pierderi “masive” din cauza secetei. Asociaţia gestionează peste 2.000 de hectare de teren agricol, iar fermierii spun că producţia de porumb a fost cea mai slabă din ultimele trei decenii.

“De când fac eu agricultură, adică de peste 30 de ani, nu a existat o producţie atât de slabă la porumb. Am avut între o tonă şi cinci tone de porumb la hectar, deci media e undeva la trei tone, adică o producţie de trei ori mai mică faţă de ce avem noi în această zonă. Mulţi producători din zonă se declară calamitaţi şi am început să depunem documentaţii pentru a primi sprijin de la stat. Anul acesta nu ne vom putea respecta angajamentele, contractele, iar pierderile vor fi însemnate”, a declarat Gheorghe Porubsky.

Secetă prelungită

Reprezentantul fermierilor din zonă spune că anul 2021 a fost unul foarte secetos, iar plantele nu s-au dezvoltat.

“În zona noastră trebuie să avem o medie de 650 de ml de precipitaţii pe an, dar în acest an, până la această dată, am avut sub 300 de ml. Nici nu ştiu dacă seceta pedologică a fost cea mai tragică sau seceta atmosferică, pentru că au fost multe zile cu arşiţă, care a pârjolit tot”, a declarat Porubsky.

Seceta din vestul judeţului a făcut ca producţia să fie mai slabă decât în zona de deal, unde în mod normal producţia este de 4-5 tone la hectar.

Date confirmate oficial

Conducerea Direcţiei pentru Agricultură Arad transmite că producţia medie de porumb în judeţ a fost cea mai slabă din ultimii ani, iar zona de vest a judeţului a fost afectată de secetă.“Lipsa precipitaţiilor a fost mai accentuată în zonele Nădlac, Pecica şi Secusigiu, unde producţia medie a fost de 3,5 tone de porumb la hectar, faţă de 10 tone anul trecut sau în 2019. Zona de vest a judeţului are terenuri foarte fertile, cu producţii mari în fiecare an, dar nu şi de această dată. În ceea ce priveşte judeţul, producţia medie a fost de 5,6 tone la hectar“, a declarat şeful instituţiei, Ioan Martin.

În judeţ, au fost însămânţate cu porumb 101.711 hectare de teren, iar de pe jumătate din acestea recoltarea s-a încheiat. În 2020, producţia medie de porumb în judeţ a fost de 7 tone la hectar, iar în 2019, a fost de 9 tone la hectar.

Alte culturi

Celelalte culturi de sezon au avut producţii similare cu anii trecuţi sau uşor mai mici, conform datelor Direcţiei Agricole. De exemplu, floarea-soarelui a fost cultivată de 29.729 hectare, iar recoltarea s-a încheiat, fiind obţinută o producţie de 2,7 tone la hectar, similară cu cea din 2020, dar mai slabă decât în 2019, când a fost de 3 tone la hectar.

La soia, însămânţarea s-a făcut pe 9.350 hectare, din care 8.500 au fost recoltate deja, cu o producţie de 1,8 tone la hectar, faţă de 2,5 tone la hectar în 2020 şi 3 tone la hectar în 2019.

O producţie încadrată în media anuală, dar “de calitate bună”, s-a înregistrat la strugurii de vin. Din cele 2.263 de hectare de plantaţii, 2.110 au fost deja recoltate, cu producţie de 5.850 kilograme de struguri la hectar.

Strugurii de masă au dat, pe cele 104 hectare de plantaţii, o producţie de doar 3 tone la hectar, jumătate faţă de media ultimilor ani.

Cartofii de toamnă au fost cultivaţi pe 1.565 hectare, iar producţia medie este de 15,8 tone la hectar. La tomatele de vară şi toamnă, cultivate de 530 hectare, producţia medie este de 18 tone la hectar, încadrată în media anuală obişnuită.

Trimite articolul

X
Taguri:
calamitati ,
Drama ,
fermieri ,
Nadalc ,
Pecica ,
porumb ,
producatori agricoli ,
productie slaba ,
seceta ,
Secusigiu ,
vestul judetului
2 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Oltean says:
    October 30, 2021 at 5:15 am

    Ce se face pentru a se asigura sisteme de iigatii si rezerve suficienta de apa, destinata acestui scop ?

    Reply
  2. Steve says:
    November 2, 2021 at 1:28 pm

    Vesnica si eterna vaicareala a acestor mici dumnezei agricoli. Nici nu e de mirare cand au promis 2000 de RON arenda / ha. Acum au scuze ca nu isi pot onora promisiunile. Si stati, e numai inceputul. Urmeaza vaicareala cu pretul ingrasamintelor, preturile imputurilor din primavara care urmeaza, pretul motorinei, etc. Mai au stimabilii agricultori motive de vaicareala, stati linistiti.

    Reply
  3. Cele mai citite știri

    1
    Dungaciu (AUR): Nu vom vota Cabinetul Mureșan. Anticipatele sunt mai aproape
    2
    De ce parfumul inspirat de natură nu se demodează
    3
    Petrolul a dat lovitura la Arad
    4
    Scriitori arădeni pe scena Festivalului Internațional de Poezie București
    5
    Ucraina condamnă organizarea alegerilor pentru Duma de Stat în teritoriile sale ocupate de Rusia
    6
    După câțiva ani de pauză, Euromarionetele revin la Arad
    7
    Începe lupta pentru cupă sub panoul feminin
    8
    Nicușor Dan: România este pregătită să participe la noul grup de lucru al ONU pentru combaterea antisemitismului
    9
    Nazare: Consolidarea fiscală nu este destinația. Este fundația de pe care trebuie să începem următoarea etapă de dezvoltare
    10
    Undă verde pentru zonă comercială, pe terenul fostei fabrici Tehnometalica

    UT Arad

    Petrolul a dat lovitura la Arad
    UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.

    Local

    Analiza promisă de IȘJ Arad vine cu 22 de măsuri propuse 
    Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice. 

    România

    Un judecător sancționat de CSM, demisionează: Mesajul venit de sus este clar - nu vă atingeți de politicieni
    Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.

    România

    Judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților, sancționați de CSM
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților. 2

    Mapamond

    Comisia Europeană ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
    Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 2

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu (USR): „Țarcul pentru câini de pe strada Mărului are, în sfârșit, poartă”
    Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată. 2

    Local

    POLITIC. Critică colaborarea PSD – AUR din Parlament
    Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.

    România

    MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
    Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Mapamond

    SUA: Un judecător federal blochează proiectul președintelui Trump de a construi un arc de triumf grandios
    Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.