După cum am anunţat înainte de eveniment, arădeanca Geanina Pistru a candidat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, făcând parte din echipa uneia dintre candidatele la preşedinţie, respectiv deputatul Florica Cherecheş, deputat de Bihor. Aceasta a câştigat alegerile în faţa Cristinei Trăilă- la acea oră pe funcţia de preşedinte- cu un scor de 692 de voturi contra 485. pe cale de consecinţă, Geanina Pistru a fost aleasă prim-vicepreşedinte, o poziţie extrem de importantă. „ Le mulţumesc colegerilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi, desigur, pentru voturile acordate moţiunii „Forţă în unitate”, prezentată de către Florica Cherecheş. Totodată, în spiritul titlului moţiunii, le mulţumesc şi celor care au votat moţiunea „Femeia liberală”. Pentru că, de fapt, „femeia liberală” trebuie să aibă tot timpul ca deviză „Prin noi înşine”, care nu poate fi aplicată altfel decât prin unitate”. Este un principiu pe care l-am susţinut tot timpul şi îl voi susţine şi de acum înainte, a declarat Geanina Pistru.
Geanina Pistru, aleasă prim-vicepreşedinte OFL
Geanina Pistru, aleasă prim-vicepreşedinte OFL
Duminică, la Palatul Parlamentului, s-a desfăşurat Congresul Organizaţiilor Femeilor Liberale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
1
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!