Puțin a lipsit ca o neatenție să se transforme într-un grav accident de circulație. Accidentul s-a consumat joi, 15 decembrie, în jurul orei 13:30, la ieșirea de pe autostradă, de la Aeroport, dinspre Timișoara. Șoferul unui camion cisternă de 22 de tone, plin cu motorină, pe fondul neadaptării vitezei, la ieșirea de pe autostradă a frânat și drept urmare, datorită încărcăturii care i-a făcut balans, a fost proiectat direct în parapeții de siguranță, pe care i-a și rupt. Din fericire, cisterna plină cu motorină nu a fost avariată, motorina care s-a scurs pe carosabil provenind de la capul tractor. Pompierii s-au deplasat la locul cu pricina pentru a asigura perimetrul și a se asigura că nu există pericol de explozie.
La un pas de tragedie pe autostrada Arad – Timișoara
La un pas de tragedie pe autostrada Arad – Timișoara
O cisternă de 22 tone, plină cu motorină, a intrat din plin în parapeții de siguranță, la ieșirea de pe autostradă de la Aeroport.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
România
Preşedintele USR, Dominic Fritz, apreciază că PSD va investi „incredibil de multă energie şi bani în vânătoarea” foştilor miniştri USR, deoarece va avea nevoie de un ţap ispăşitor.
România
Serviciul Român de Informații nu participă la înțelegeri politice și își desfășoară activitatea exclusiv în limitele stabilite de Constituție și de lege, au transmis marți reprezentanții instituției.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!