Coordonați voluntar de Oltea Blaga, actriță la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, aceștia au prezentat un program de poezie eminesciană, intitulat „Dorința”. Momentul artistic a fost apreciat și răsplătit cu aplauze furtunoase de publicul numeros prezent în sediul filialei Arad a Asociației Nevăzătorilor din România.
Nevăzatorii din Trupa ANA, omagiu lui Eminescu
Nevăzatorii din Trupa ANA, omagiu lui Eminescu
12 persoane cu dizabilitate vizuală, membri ANR Arad, constituiți în trupa de teatru „ANA” (Trupă de Teatru a Asociației Nevăzătorilor Arad), au marcat într-un mod deosebit Ziua Poetului Național Mihai Eminescu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
România
Jozsef Zsolt Bóné, bărbatul de 39 de ani acuzat că a ucis-o, vineri la amiază, pe o elevă de 18 ani, pe un câmp de lângă satul Parhida, din județul Bihor a fost arestat pentru 30 de zile sub acuzația de omor calificat.
Local
Cei 14 căței aduși spre adopție, cu vârste cuprinse între două luni și un an, 13 dintre ei și-au găsit deja o nouă familie.
Local
Atmosfera nostalgică a fost completată și de câteva momente inedite. Pentru că în apropiere se află Casa de Căsătorii, mai multe perechi de tineri căsătoriți au profitat de decorul retro și s-au fotografiat printre mașinile de epocă.
3
ARADON Sport local
BASCOV. Pregătiţi de prof. George Ienciu şi prof. Claudiu Molnar Baboş, sportivii de la CSŞ Gloria Arad au obținut rezultate bune la Campionatul Național de Primăvară Juniori 2026 de kaiac-canoe, competiție desfășurată în perioada 4-7 mai, la Bascov.
UT Arad
Din Alomerovic a semnat un nou contract, valabil până în vara lui 2028!
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus, sâmbătă, o sesizare la Avocatul Poporului, prin care solicită trimiterea către Curtea Constituțională a Ordonanței de Urgență 38/2026, publicată în Monitorul Oficial din 8 mai, care se referă la investițiile din apărare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!