Şi cum marile intreprinderi industriale s-au desfiinţat, e greu să-ţi procuri tot felul de documente cu care să dovedeşti anii lucraţi, încadrarea în grupe de muncă, venituri, sporuri, etc. Se pare că acest fapt a oferit unora ideea de a prelua (de unde?) arhivele fabricilor şi uzinelor şi de a oferi celor interesaţi, contra cost, adeverinţele de care au nevoie.
O astfel de societate funcţionează şi la Arad, se numeşte GRAND TEX SRL, are sediul la piciorul podului spre Micălaca (aproape de ENEL, într-un spaţiu impropriu şi greu de aflat) şi deţine arhivele mai multor foste unităţi economice arădene, printre care şi ale Fabricii de Strunguri. Contra unei taxe de 95 lei, foştii strungari pot intra în posesia adeverinţelor necesare la dosarul de pensionare.
Activitatea poate fi privită din două unghiuri. Pe de o parte este benefică pentru cetăţeni, altfel aceştia neavând de unde să-şi procure documentele necesare. Este în acelaşi timp o jecmănire, pentru că omul trebuie să plătească un serviciu de care ar fi normal să beneficieze gratis.
Câte astfel de SRL-uri vor mai fi în Arad? La care dintre ele sunt arhivele de la UTA, Vagoane, IMAR, Indagrara, Orologerie, Combinatul Chimic, Sere, FZ sau ale altor mari intreprinderi? De ce nu a preluat statul această activitate, la un preţ modic, într-un sediu adecvat şi uşor de găsit?
Doamnă Rovana Plumb – ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, doamnă deputat Claudia Boghicevici – fost ministru al MMPS şi actualmente membru al Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor, iată câteva întrebări la care ar trebui să reflectaţi şi să acţionaţi în consecinţă.
O noua oportunitate de afaceri: businessul cu... arhive
ARAD. Alergatul după acte pentru pensionare la termen sau anticipată a devenit un „sport” practicat de tot mai mulţi români.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!