Mai exact, acesta s-a legitimat cu un document eliberat de autoritățile germane, care nu face parte din categoria documentelor de trecere a frontierei acceptate de statul român. „Pe 06.04.2019, în jurul orei 18.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II- Csanadpalota s-a prezentat cetăţeanul pakistanez M.M., de 32 de ani, pasager într-un autocar, marca Scania, înmatriculat în România. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, spun cei de la Frontieră.
Pakistanez, în drum spre Occident, oprit la vama Nădlac
Pakistanez, în drum spre Occident, oprit la vama Nădlac
Reactualizat la:
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat un cetăţean pakistanez care a încercat să treacă frontiera folosindu-se de un document ce face parte din categoria documentelor de trecere a frontierei neacceptate de statul român.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.
UT Arad
Meciul a fost liniștit, însă utistul Ouaneh a ieșit accidentat. Dolny a marcat în propria poartă.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră că pensiile și salariile din sectorul public ar trebui indexate în 2027, după ce scumpirile din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare. El spune că viitorului Guvern îi va fi greu să mențină veniturile plafonate.
1
Local
Sectorul industrial din judeţul Arad a înregistrat un recul de 19,8% în primele şapte luni ale anului 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, evoluţie marcată de scăderea comenzilor din fabrici şi de reducerea cifrei de afaceri, arată datele centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică în Buletinul Statistic Lunar.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!