Încurcate sunt căile… legii. „Încurcat” este, am putea spune, şi acest dosar soluţionat în 15 mai 2012, în care un agent şef în structura de poliţie judiciară a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad a fost achitat de judecătorii Tribunalului Arad pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Poliţistul a fost acuzat şi condamnat după ce a provocat un accident rutier soldat cu moartea unei persoane. În fapt, a lovit cu autoturismul său o persoană care traversa neregulamentar pe strada Dorobanţilor din municipiu. Agentul şef nu a recunoscut că ar fi lovit-o pe victimă, însă a afirmat că aceasta s-ar fi speriat în momentul în care a văzut autoturismul apropiindu-se de ea, s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt. Victima a ajuns la spital, unde, după câteva zile a decedat.
Pentru a pronunţa sentinţa de achitare, instanţa de fond a reţinut că pe 27 aprilie 2009, „inculpatul D.O. A., agent şef în structura de poliţie judiciară a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, a condus autoturismul marca Volkswagen Golf pe strada Dorobanţilor din municipiul Arad, având o viteză de circa 56 km/h, peste limita legală. Victima M.G.H. s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, la o distanţă de circa 8 metri după trecerea de pietoni; inculpatul a observat-o pe victimă şi a frânat puternic, autoturismul fiind oprit prin frânare în faţa victimei, fără ca victima să fie lovită de autoturism, dar aceasta s-a speriat, instinctiv a ridicat braţele şi s-a dezechilibrat, în cădere lovindu-se cu capul de asfalt, leziunile suferite ducând la decesul acesteia, în data de 4 iunie 2009”. Instanţa arădeană a reţinut că „nu a existat un impact, chiar şi uşor, între autoturism şi victimă”.
Martorii
În sprijinul acestei teze au venit şi declaraţiile a doi martori care, după sosirea la locului accidentului, agentul şef le-a spus că nici nu a atins-o pe victimă cu maşina. De asemenea, un alt martor a susţinut că a vorbit cu victima care se afla internată la spitalul din Timişoara, iar acesta i-a spus că a căzut în stradă, fără să fi menţionat de vreun autoturism. Totodată, medicul şef al UPU-SMURD „confirmă că victima nu prezenta nici un fel de leziuni la nivelul membrelor inferioare”. În ceea ce priveşte raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză, instanţa a apreciat că – în contradicţie cu cele susţinute în rechizitoriu – acesta nu putea evidenţia existenţa sau inexistenţa impactului dintre autoturism şi victimă.
Viteza, „explicaţia” şi achitarea
Instanţa a motivat că: „Este adevărat că inculpatul a condus autoturismul cu viteza de 56 km/h, aşa cum s-a stabilit în expertiză, viteză ce depăşeşte cu puţin maxima de 50 km/h, permisă de lege; ori, în condiţiile în care inculpatul a reuşit să oprească autoturismul înainte de a lovi pe victimă, credem că acesta nu are nicio culpă în producerea rezultatului letal, nicio persoană neputând fi obligată să prevadă că o persoană în vârstă, cum este victima, datorită unei sperieturi care în mod indiscutabil a avut loc, putea să sufere astfel de traumatisme, care să conducă la deces”.
Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Timişoara, după ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a declarat apel.
Condamnat la Timişoara
Poliţistul a fost condamnat de judecătorii Curţii de Apel Timişoara la 2 ani cu suspendare. Judecătorii de aici au constatat că starea de fapt reţinută de prima instanţă nu este corectă, iar „susţinerile inculpatului că nici nu ar fi atins victima cu vreo parte a autoturismului (…), nu pot fi reţinute, fiind în contradicţie cu toate celelalte probe administrate în cauză”. Instanţa a adus în „discuţie” procesul verbal de cercetare la faţa locului.
Raportul a spus altceva
Readus în discuţie de către judecătorii timişoreni a fost şi raportul de expertiză criminalistică, pentru a demonta teoria conform căreia „acesta nu putea evidenţia existenţa sau inexistenţa impactului dintre autoturism şi victimă” – teorie susţinută de Tribunalul Arad. Astfel, potrivit raportului de expertiză criminalistă, „s-a dovedit că inculpatul a circulat cu o viteză peste limita legală şi că evenimentul rutier putea fi evitat de către inculpat dacă ar fi circulat cu viteza maximă admisă de lege – 50 km la oră, dacă ar fi acţionat sistemul de frânare încă din momentul declanşării stării de pericol iminent, prezenţa victimei putând fi sesizată de inculpat din acel moment, iar din raportul de primă expertiză medico-legală pe baza actelor medicale efectuat de Institutul de medicină legală Timişoara la data de 28.04.2011, rezultă că victima prezenta două tipuri de leziuni: leziuni cranio-cerebrale şi echimoză la nivelul genunchiului stâng. Prin urmare, apărarea inculpatului că victima s-ar fi dezechilibrat datorită unei sperieturi şi ar fi căzut, şi că autoturismul a fost oprit înainte de o lovi (…) nu poate fi reţinută, instanţa de control judiciar constatând că în cauză a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie şi că sunt probe certe, de necontestat, care să ducă la stabilirea unei culpe a inculpatului în producerea evenimentului rutier din dimineaţa zilei de 27.04.2009, a lovit victima uşor cu partea frontală pe faţa medială a genunchiului stâng, acţiune care, combinată cu mişcarea instinctivă a acesteia de evitare a impactului, s-a soldat cu dezechilibrarea ei, căderea pe spate şi izbirea puternică cu capul de sol”.
Declaraţiile martorilor, irelevante
Declaraţiile martorilor din dosar au fost clasificate de Curtea de Apel Timişoara drept irelevante sub aspectul dovedirii existenţei sau inexistenţei impactului dintre autoturism şi victimă, câtă vreme primul martor a oprit la locul accidentului după ce acesta s-a produs, iar al doilea martor a cunoscut-o pe victimă în spital, când starea acesteia se deteriorase. Nerelevant este, spun judecătorii de aici, şi răspunsul dat de medicul şef UPU–SMURD, în sensul că din fişa de urgenţă spitalicească şi Registrul de consultaţii nu rezultă ca victima să fi prezentat leziuni la nivelul membrelor inferioare, aspectele fiind în contradicţie cu cele consemnate în raportul medico-legal efectuat la o examinare mai atentă a victimei”.
Recurs la Înalta Curte
Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara poliţistul a declarat recurs. În majoritate, prin decizia penală nr. 701 din 27 februarie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat calea de atac promovată. Unul dintre judecători a făcut însă opinie separată în sensul admiterii recursului declarat de agentul şef, cu consecinţa deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Culpă comună
Instanţa timişoreană a reţinut însă o culpă comună în producerea accidentului: 50 la sută inculpat şi 50 la sută victimă, motivând că „”accidentul putea fi prevenit de victimă dacă nu s-ar fi angajat în traversarea părţii carosabile a drumului prin alte locuri decât cele permise şi fără a se asigura”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!