Cu toții am văzut imaginile de la frontieră din 10 martie, cozile kilometrice și miile de români ce fugeau din calea noului coronavirus. Unii au fost șocații, alții impresionați, iar ceilalți au fost înfuriați. Înfuriați că, în opinia lor, românii care veneau atunci din Italia, centrul focarului COVID-19, aduceau, probabil, virusul cu ei. Și pe lângă această furie și îndemnul celor din țară („V-ați dus în străinătate să munciți şi să trăiți, stați acolo! Nu ne aduceţi virusul în România!”), a venit și partea cu „Ne vin «olimpicii» casă”, cu referire la românii care își câștigă traiul în străinătate din alba-neagra, din furturi, din proxenetism și alte infracțiuni.
Și poate așa e – cu toții am văzut imagini edificatoare în acest sens. Pe de altă parte, în țară au revenit și românii care muncesc cinstit, legal. Trudesc pentru copiii lor, pentru viitorul lor. Și au revenit în țară pentru că toată Europa s-a oprit în loc. Fabricile s-au oprit, afacerile mici s-au oprit, motorul care făcea ca Europa să producă „s-a gripat”. Așa că o parte dintre românii care muncesc legal în Uniunea Europeană au decis să revină în țară, la familie, în casa părintească sau în casa lor. O altă parte a românilor, tot muncitori legali și cinstiți, au rămas în Europa, în țările unde lucrează, pentru că statul le plătește șomajul sau angajatorul le plătește salariul minim. Și mai sunt și românii care au mici afaceri care, acum, în aceste vremuri, s-au oprit. Și au decis să revină acasă până când pandemia se va fi terminat.
Este și cazul arădeanului M.O. Nu aflam mica lui poveste – din carantină spusă – dacă nu ne suna. Și nu a sunat să se plângă de condițiile din carantină, de mâncare sau de faptul că trebuie să stea închis într-o cameră timp de 14 zile, ci să mulțumească tuturor, să-și exprime părerea de rău că sunt cheltuiți bani pe el, în timp ce gândurile lui se îndreptau mereu spre părinții săi, doi bătrânei de peste 80 de ani, care locuiesc la țară, în județul Arad.
“Vreau să mulțumesc celor care au grijă de noi. Polițiștilor, pentru că ne-au escortat de la aeroportul Timișoara și celor din centrul de carantină, precum și celor care ne gătesc mâncarea și ne-o aduc. Îmi pare rău că se cheltuie bani pe noi”, a spus arădeanul. „V-am găsit numărul de telefon pe aradon. Eu sunt din Arad și am o mică firmă în Franța, la Paris. Furnizorii nu mai lucrează și nu mai primim materiale pentru construcții. Noi lucrăm direct cu oamenii. Acum toți se feresc, stau izolați și nu mai este de lucru. Stau în carantină pentru următoarele 13 zile. Sunt de acord, că nu vreau să pun pe nimeni în pericol. Trăim niște vremuri… Mă gândesc, însă, la părinții mei, care sunt în vârstă, au peste 80 de ani și trăiesc la țară”, ne-a povestit arădeanul. Gândul care l-a dus spre părinți l-au făcut pe bărbat să-și înghită lacrimile și să continue: „Noroc că au o vecină care merge și le mai gătește. Sunt izolați, acasă. Sper să se termine totul cu bine”.
Trăim vremuri anormale, anormale pentru stilul de viață cu care eram obișnuiți, însă în aceste ore, zile, luni am lăsat deoparte acest stil, iar gândurile sunt îndreptate spre cei dragi pentru că inima este acolo, lângă cei dragi, lângă copii, lângă partenerul de viață, lângă părinți, lângă bunici.
Povești din carantina arădeană
Povești din carantina arădeană
Reactualizat la:
„Vreau să mulțumesc celor care au grijă de noi. Polițiștilor, pentru că ne-au escortat de la aeroportul Timișoara și celor din centrul de carantină, precum și celor care ne gătesc mâncarea și ne-o aduc. Îmi pare rău că se cheltuie bani pe noi”, ne-a transmis un arădean aflat într-un centru de carantină din județ.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.
Advertorial
Sâmbătă, 14 noiembrie, Molly Malone’s își redeschide porțile cu un eveniment special: „LUNA ISPITELOR”, alături de Daniela Pană și Eduard Vlădescu, cunoscuți din fenomenul TV „Insula Iubirii”.
România
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.
Local
O acțiune a Poliției a vizat șoferii microbuzelor școlare, dar și starea tehnică a vehiculelor.
Evenimente
Drama religioasă prezintă patimile Sf. Nectarie, care a trebuit să îndure ura vrăjmașilor lui în timp ce ducea mai departe cuvântul lui Dumnezeu.
ARADON Sport local
HEIST-OP-DEN-BERG. Recent, în Belgia, a avut loc cel de-al doilea stagiu comun de pregătire din acest an, desfășurat de această dată în Heist-op-den-Berg (Belgia), alături de gimnaștii și gimnastele clubului gazdă ArduasGym participând și reprezentanți ai CSŞ Gloria Arad și CSM Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!