Autotrenul condus de acesta era încărcat cu covoare. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că pe DN 7, pe raza localităţii Bătuţa, un bărbat de 31 de ani, cetăţean turc, în timp ce conducea un autotren din direcţia Deva spre Arad, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pătrunzând în coliziune cu un autotren condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 51 de ani. În urma impactului, şoferul în vârstă de 51 de ani, a fost rănit uşor”, a declarat inspectorul principal de poliţie Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
În urma impactului, autotrenul condus de bărbatul de 51 de ani a intrat în anexa unui imobil şi a dărâmat şi un stâlp de electricitate. Traficul rutier nu a fost blocat, ci s-a circulat alternativ în ambele sensuri.
S-au stabilit cauzele accidentului de la Bătuţa
S-au stabilit cauzele accidentului de la Bătuţa
Cauza accidentului produs duminică după masa pe raza satului Bătuţa este, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, vinovat pentru aceasta fiind unul dintre conducătorii celor două autotrenuri implicate în incidentul rutier – un cetăţean turc în vârstă de 31 de ani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Local
Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!