La Sinagoga Neologă Arad a avut loc, recent lansarea cărţii „Un askenaz între România şi Eritreea” de Dova Cahan.

Inițiatoarea și organizatoarea acestui eveniment de la Arad, a fost Dana Sas – președinta Clubului Femeilor de Afaceri din Arad, cea care a „gândit” regia momentului. Gazdă primitoare – Comunitatea evreilor din Arad, prin președintele comunității, ing. Ionel Schlesinger, iar prezentarea volumului a fost făcută de prof. univ. dr. Marius Ioan Grec, Directorul Centrului de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal” al UVVG din Arad.

Pentru a înțelege unele noțiuni la care face referire autoarea volumului, Dova Cahan, am cosiderat că este bine să facem, de la început, următoarele precizări:

Marea majoritate a evreilor de origine europeană se împart în două rituri de cult: evreii așkenazi, multă vreme vorbitori ai limbii idiș și având o pronunțare tipică a limbii ebraice. Mai ales după emancipare și ieșirea din ghetouri, evreii de rit așkenaz (ca, de altfel și cei sefarzi) au influențat și au fost influențați de culturile popoarelor europene pe lângă care au trăit și evreii sefarzi, care s-au stabilit în Peninsula Iberică, începând din timpul dominației romane și care au fost influențați în cei 700 de ani de stăpânire arabă și de cultura mauro-spaniolă.

Evreii de rit așkenaz sunt o populație care provine din vestul și centrul Europei, mai ales în țările germanice, unde au ajuns după izgonirea din Iudeea de către trupele Imperiului roman. Începând din primele secole ale primului mileniu al erei noastre și mai ales în Evul Mediu, așkenazii au migrat și spre estul Europei. Obiceiurile și ritualurile lor religioase prezintă anumite deosebiri față de cele ale evreilor de rit sefard. Vreme de multe secole, evreii așkenazi s-au exprimat, în special, în trei limbi: cea oficială, a populației în cadrul căreia locuiau; limba idiș, un idiom germanic din grupa Hochdeutsch folosit în viața cotidiană în centrul și estul Europei (spre deosebire de evreii sefarzi care au vorbit „ladino”, limba veche spaniolă din secolele al XIV-lea și al XV-lea, și în unele cazuri, portugheza) și cea ebraică (și aramaică), „limba sfântă”, folosită mai ales în cult, în discuțiile dintre învățați sau în comunicarea cu evreii din comunități îndepărtate.

Eritreea (oficial Statul Eritreea) este un situat în partea de nord-est a Africii, mărginit de Sudan la nord și nord-vest, Etiopia la sud și vest, Djibouti la sud-est și Marea Roșie la est. Fostă colonie italiană și britanică, Eritreea a fost anexată de Etiopia în 1952, fapt care a condus la un lung război de eliberare, care a culminat cu obținerea independenței Eritreei în 1993. Capitala Eritreei este și cel mai mare oraș: Asmara.

Autoarea

Dova Cahan este născută la Bucureşti, în 17 iunie 1947 și dedică această carte memoriei tătălui Herşcu Şaim Cahan (1912-1974), figură emblematică a militantismului sionist din România şi filantrop constrâns să abandoneze România imediat după instalarea comunismului şi să se refugieze împreună cu familia în Eritreea, la Asmara, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii.

Autoarea retrăiește și reconstruieşte acest traseu cu atenţie şi sensibilitate, cu pasiune, încearcând să ridice un monument de dragoste nețărmurită părintele său.

Încă de la început, autoarea expune, în cuvinte hotărâte și simple, miezul demersului său: creionarea – dintr-o multiplă perspectivă – personalității tatălui Herşcu Şaim Cahan „tatăl meu, a fost un sionist, un filantrop, un om mare, un erou, un mit…”

Prefata volumului este scrisă de Giovanni Marco Cavallarin (prima ediție a volumului a apărut în anul 2010, în limba italiană), cel care s-a ocupat cu studierea comunității evreiești din Eritreea și care a fost cucerit de Dova Cahan prin spiritual deschis și abordarea directă, prin care l-a convins să accepte să scrie despre volum, despre Herșcu Șaim Cahan și nu în ultimul rând despre Dova Cahan “… Dova Cahan nu este o istoriografă, și unele interpretări ale faptelor istorice ar putea să producă reacții celor din breaslă. Limba ei maternă este idiș … Cartea aceasta, însă, a vrut să o scrie în italiană, pentru că era limba tinereții din Eritreea și a amintirilor despre tatăl său.”

Prezentarea

În prezentarea sa, profesorul Marius Grec (în imagine) a inceput prin a evoca spațiul deosebit unde are loc evenimentul: Sinagoga Neologă din Arad, ridicată de Rabinul Aaron Chorin, de la a cărui naștere se împlinesc – în acest an – 250 de ani. O carte despre unul dintre cei mai mari sioniști, prezentată într-un lăcaș de cult evreiesc, care simbolizează o nouă deschidere spre Dumnezeu, prin aducerea credinței mai aproape de credincios. Ce era pentru Herşcu Şaim Cahan, sionismul? Nu era doar o reunire a evreilor în teritoriul străbun, era – în aceeași măsură – o reîntoarcere în credință, la iudaism.

Profesorul Marius Grec a arătat și structura volumului, structură care urmărește destinul eroului volumului, dar și a familiei sale: 1912-1948 – perioada din România; 1948-1974 – perioada din Eritreea și ultima parte – destinul familiei după moartea lui Herşcu Şaim Cahan. Familia s-a reunite în Israel, fără cel care a militat, toată viața, pentru a fi posibil acest lucru. A trecut în veșnicie, mult prea devreme, la o vârstă care i-ar fi permis să-și pună în practică multe dintre proiectele pe care le-a gândit. Doar trupul său, va fi transportat de familie de la Asmara “acasă”, în țara mult visată.

Dova Cahan subliniază la un moment dat …„ Din cauza faptului că nu avea un fiu, tata repeta mereu că, atunci când va muri, nu va avea cine să-I citească Kaddish-ul, rugăciunea pentru morți.” Atunci se rosteau cuvinte deosebite, de mare solemnitate: … „FIE CA MARELE SĂU NUME SĂ FIE SLĂVIT.” Putem spune, că acesta este spiritual volumului de față, un volum dedicat de fiică, iubitului său tată, un Om intre Oameni, un Tată între Tați.

Autoarea volumului, Dova Cahan, a evocat câteva dintre întâmplările care i-au marcat copilăria și tinerețea, întâmplări legate – de cele mai multe ori – de tatăl Herşcu Şaim Cahan, tratat în volum – de cele mai multe ori – în comparație cu mama, o femeie blândă, delicată și dedicată în totalitate familiei. De asemenea, a explicat celor prezenți, întâmplărice care au condus la scrierea volumului, întâlnirea cu istoricul Giovanni Marco Cavallarin, autorul Prefaței și unul dintre cei care au ajutat-o în redactarea volumului.

Momentele emoționante care s-au derulat în Sinagoga Neologă din Arad, prezentarea volumului facută de profesorul Marius Grec și amintirile Dovei Cahan, au fost completate cu o lectură din cele două ediții ale volumului – ediția în limba italiană și cea în limba română – precum și momente artistice susținute de elevi de la Colegiul Național „Moise Nicoară” și Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”; momentele artistice au încântat auditoriul, încheindu-se astfel un program reușit. La final, doamna Sas Dana, președinta Clubului Femeilor de Afaceri din Arad, a adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit la buna reușită a manifestării.

Dova Cahan, împreună cu însoțitorii veniți din Italia, precum și doamne – membre ale Clubului Femeilor de Afaceri, au fost invitate să facă o vizită la sediul Centrului de Studii Iudaice „Academician Nicolae Cajal” al UVVG din Arad, care funcționează în incinta Comunității evreilor din Arad, de 13 ani (din 2003). Gazda, Directorul centrului – prof. Marius Grec, le-a dat explicații vizitatorilor cu privire la istoricul centrului, cele două expoziții pe care acesta le găzduiește: o expoziție de documente „Din arhive notariale arădene” și o expoziție de obiecte de cult evreiesc, inclusiv un sul de TORA. La final, cei care au vizitat central au primit cateva volume publicate de catre cercetătorii care lucrează sub egida centrului iudaic din Arad.