ARAD. Prima ediţie a Festivalului Inter-regional de Teatru „Teatrix”, organizat de Palatul Copiilor Arad, s-a desfăşurat, ieri, pe scena Trupei de Marionete a Teatrului Clasic „I. Slavici”.
Trupe de teatru ale elevilor – din Arad şi din câteva judeţe – au prezentat spectacole care de care mai interesante: „Suzetomanii anonimi” , „Un pedagog de şcoală nouă”, „Menajeria de sticlă”, „Operaţiunea sicriul”, „Inspecţia”, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, „ Examen de maturitate”, „Opt femei”, „Albă ca Zăpada, La Fontaine şi cei 7 pitici”, etc.
„Acest festival vrea să unească tinerii sub umbrela acestei arte care include dezvoltarea imaginaţiei, a spontaneităţii, a schimbului de idei, care le lărgeşte cultura generală, care îi încurajează să citească şi să se exprime liber – ne-a declarat, în calitate de organizator, prof. Gabriela Pavel. La prima ediţie, ce se desfăşoară fără buget, am reuşit să adunăm nouă trupe şi sperăm ca, pe viitor, să crească gradul de interes pentru festival”.
Cele mai bune trupe au fost premiate aseară de un juriu format din actriţele Angela Petrean Variasi şi Dorina Darie, împreună cu prof. Mariana Tocaciu, inspector de specialitate la IŞJ.
„Dincolo de partea artistică, teatrul are valenţe educative certe promovând spiritul de echipă” (Gabriela Pavel)
Citiți principiile noastre de moderare aici!