aradon.ro Web analytics


Unde e obligatoriu să porţi mască de protecţie în Arad, de la 1 august?

Unde e obligatoriu să porţi mască de protecţie în Arad, de la 1 august?

Reactualizat la:
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a adoptat vineri, 31 iulie, noi măsuri de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a adoptat vineri, 31 iulie, noi măsuri de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

ARAD. Noile reguli se regăsesc în Hotărârea 37/2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad.

Potrivit documentului, „începând cu data de 01.08.2020, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele, începând cu vârsta de 5 ani, în piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise, precum și în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri, oboare, piețe/târguri săptămânale etc., în incinta aeroportului, stațiilor CFR, autogărilor, pe peroane și în stațiile mijloacelor de transport în comun situate pe teritoriul administrativ al județului Arad, pe toată perioada stării de alertă.”

De asemenea, începând cu data de 01.08.2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție la toate evenimentele, de orice natură, unde există aglomerări de persoane, pe raza județului Arad, desfășurate atât în interior, cât și în exterior, pe toată perioada stării de alertă.

Tot de la 01.08.2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toți angajații agenților economici la intrarea și la ieșirea din schimburi, pe toată perioada stării de alertă.

Din 3 august

Începând de luni, 3 august 2020 se poate institui obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele începând cu vârsta de 5 ani, în zonele aglomerate, pe toată perioada stării de alertă.

Comitetele locale pentru situații de urgență vor stabili prin hotărâri proprii, adoptate până la data de 03.08.2020, zonele intens circulate, de pe raza fiecărei unități administrativ-teritoriale, unde va fi instituită obligativitatea purtării măștii de protecție. Zonele intens circulate prevăzute anterior vor fi semnalizate corespunzător și aduse la cunoștința populației prin orice mijloace de informare, prin grija autorităților publice locale” – se arată în Hotărârea CJSU Arad.

Mai multe detalii AICI

53 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. erasitimpul says:

    Asadar si POPII vor trebui OBLIGATORIU sa poarte si ei MASTI indiferent ca tin slujbe in curtea bisericii sau in interior corect?

    Pai ce preotii sunt scutiti de covid?

    La slujbe se calcau in picioare in Moldova etc si un alai intreg de preoti printre ei si nimeni nu purta masca! Rezultatul il stiti si voi…infectati la greu prin zonele respective.

    Iar in piete iti veneau gramada sa iti sufle in ceafa cand cumparai, acum macar poarta masca.

  2. Cornel says:

    Cel mai tare e cu aeroportul. Cind a fost ultima aglomaratie acolo ? In urma cu citi ani ?
    Cite persoane formeaza o “aglomeratie” ? 10, 100 , 1000 ? Si cine le numara ? Si cum va dovedi in instanta “aglomeratia” ?

  3. cichi cichi says:

    Această măsură trebuia adusă și APLICATĂ în urmă cu două săptămâni. Nu am fi avut atâția la spital.

  4. .... says:

    Și asa ajunge milițianul Stoian sa pună botniță la tot județul.
    Cine se crede milițianul ăsta de-și permite să ne spună cum să trăim? Cine este comitetul păcii și ce drept de legiferare are?
    Conform constituției (hârtie igienică pentru politrucii PDLniști) interdicțiile se adoptă prin lege organică, ori este evident pentru toată lumea că lăbăreala comitetului păcii și al milițianului de la prefectură, nu sunt acte normative cu rang de lege organică.
    Unde sunt rezistenții păcii? Unde este grija lor pentru drepturile omului și pentru statul de drept?
    Dacă la guvernare ar fi fost PSD-ul v-ați fi zvârcolit pe străzi. Ipocriți fricoși și lași.
    Cui îi este frică de mizeria asta de virus să se ferească și să nu mai ceară celorlalți să-și bună o botniță inutilă, în mod inutil în spațiile publice deschise. Dacă vor pot să iasă în câmp, să-și tragă pungi de naylon pe cap, să se ascundă în frigider, în formol, să nu mai respire, să facă ce vor ei cu ei și nu cu ceilalți.
    Cât poți fi îngâmfat, redus, egoist și abuziv să pretinzi tuturor să te protejeze pe tine fiindcă ție ți-e frică de bau bau?

    • chi says:

      …….. ești cinismul în persoană!!! Nu te interesează celăllat om, doar libertatea ta…care costă viețile altora. Să-ți fie rușine!!!

      • .... says:

        Eu sunt cinic fiindcă mă revoltă măsurile pe care tu mi le impui mie? Și tu cum ești? Eu nu-ți spun ție ce să faci, când, cu cine și unde, spre deosebire de tine.
        Încearcă să explici cu argumente logice, nu cu tâmpenii genul OMS a spus, Iohaus a spus, guvernerul meu a spus, sau arahat sau altcineva. Explică-mi mie cum te ferești de banii pe care i-ai primit rest la alimentară, pe care ți i-ai băgat în portofel în timp ce-ți aranjai ochelarii care îți alunecau de la transpirație. Și banii sunt contaminați și portmoneul și pantalonii și ochelarii și masca (pe care o vei refolosi). Și ajungi acasă unde de la intrare îți arunci pantofii și hainele de pe tine la incinerat și intri în sala de sterilizare și …. Înțelegi bă loază că intri cu covidul în buzunar? Apoi scoți pâinea din sacoșe și celelalte produse manipulate din Germania până în România de zeci de persoane dintre care o parte covidați și ți le bagi în frigider (mediu umed și rece care facilitează păstrarea virusului). Peste 2 ore mâncați la masă cu copiii care tocmai s-au întors de la calculator (nu de afară ca să nu se infecteze). Și apoi cineva tușește și tu în demența ta mergi la doctor și doctorii îți fac un test cu o marjă de eroare de 30% și de declară covidat și tu stai în arest la salon 15 zile și în timpul ăsta cu fetița ta stă vecinul cel ratat și o mângâie, dementule.
        Eu îți propun serios să te bagi într-un ambalaj și să te videzi ca să nu te co-videzi. Și marțienii când vor descoperi planeta asta, peste 200 de ani, vor putea studia exemplare umanoide, cam imbecile dar păstrate foarte bine, necovidate.

        • Covidboss says:

          …. nu mai trebuie sa primesti virusul, esti bolnav rau si fara el!

        • Adi says:

          Betooon ! Ahahahhahahahhahaha

        • Salazar says:

          Cu prostia si ignoranta nu te poti pune. Parca vad ca ai 10 clase cu repetentie. Ne bucuram ca vrei sa nu respecti nimic. Poate asa avem norocul sa mai scapam de prosti si indolenti.

          • ELENA says:

            VOI ASTIA FRICOSII CARE CRED CA TOT CE ZBOARA SE MANAMCA. IMBRACATI-VA IN COSTUM DE COSMONAUT SI SIGUR NU VETI PRIMI VIRUSUL DAR SUNT F CURIOASA DE CATE ORI SCHIMBATI MASCA PE ZI???CHIAR DACA ARE 10 CLASE SAU ARE FACULTATE,ARE DREPTATE IN CEEA CE SPUNE SI CULMEA, ARE SI LOGICA IN COMPARATIE SI PORCARIILE SCRISE DE VOI.

        • D'aia says:

          Cât de nesimțit, nefericit si frustrat să fii ca să scrii asemenea mizerii?

        • f.b. says:

          Patru puncte,
          Cind doi, trei iti zic ca esti beat, esti liber sa cinti la alta masa!

        • O.M says:

          Daca masca ar oferi protectie 100%(dar are doar 5%) n-as avea nimic impotriva celor care nu o poarta,abea s-ar curata omenirea de idioti.

        • NCIS Macea aeroport says:

          Băi debilule !
          Drepturile tale se termina acolo unde incalci drepturile celorlalți!
          Daca ai virusul si esti simptomatic, nu ai dreptul sa-i îmbolnăvești pe ceilalți.
          Ai dreptul Constituțional de a fi prost

    • Chris says:

      Din pacate tara e plina de oligofreni ce au pus botul la vrajeala cu covid…panicatii astia distrug tot in jur datorita fricii inoculate de autoritati prin media.
      Ma intreb daca era un razboi ce povesti aveau,strigau #nepredam, de frica mortii?
      Astia nu-si merita tara si istoria, bunicii lor au facut Unirea pe timpul gripei spaniole…daca stateau si aia acasa in loc sa mearga la Alba Iulia?

      • anka says:

        Vrajeala? Atunci de unde mii de morti ? Sau e tot vrăjeală?

        • f.b. says:

          Roaga-te sa n-ajunga si prostul sa fie convins!

        • ELENA says:

          AI VAZUT TU MORTII CU DOCUMENTATIE REALA CA AU MURIT DE COVID????SI PANA ACUMA AU MURIT ZECI SI DE OAMENI PE ZI LA NIVEL NATIONAL DE DIFERITE BOLI DAR ATUNCI NU AI STIUT DE ASTA. NU SE FACEAU PUBLIC DECESELE….SA NU MAI VORBIM LA MIVEL MONDIAL CATI MOR PE ZI DE FOOAAMMEE SI NIMENI NU PUBLICA ASTA SI NU SE FACE UN ASA TAM-TAM.

        • Just me says:

          Bineînțeles că vrăjeală. Doar politica contează…. Nu suntem prosti sa credem tot ce ne servesc ei

    • O.M says:

      Inainte de a combate cu manie proletara ar trebui sa stii ca masca se poarta pentru a nu infecta pe altii in cazul ca ai virusul.Toti trebuie sa o purtam ca sa nu ne inbolnavim,ce e asa greu de inteles?Asa m-am saturat de toti libricii astia care brusc si-au descoperit vocatia pentru “libertate”si “drepturi”.Noi,toti ceilalti avem dreptul sa NU fim infectati de toate loazele conspirationiste.

      • #cugetdecinumairezist says:

        Limbric esti tu si inca unul mai prost decat media regnului “limbricesc”. De unde stii cat de brusc sau nu si-au descoperit unii vocatia pentru LIBERTATE, nu in ghilimele cum o pui tu si asta demonstreaza nivelul subuman la care te afli punand dreptul tau ipohondric inaintea dreptului altora la libertate. Daca nu poti sa intelegi folosindu-ti singurul neuron bolnav ca se pot lua masuri eficiente si fara a calca in picioare drepturi fundamentale mai bine abtine-te de la comentarii idioate si autocarantineaza-te pana trece covidul(adica pe veci)

        • ELENA says:

          BRAVOOO.DACA PUNEM BOTUL LA VRAJELILE LOR, O SA NE FACA ASTIA SA PURTAM MASCA TOATA VIATA NOASTRA SI SUNT SIGURA CA 90 LA SUTA DIN POPULATIE O FOLOSESTE INCORECT ADICA O PUNE CAND INTRA IN LIDL, APOI O PUNE IN POSETA, O IA DIN NOU CAND INTRA LA FARMACIE, O PUNE APOI IN BUZUNAR ETC SI CAND AJUNGE ACASA O PUNE IN CUIER SA NU O UITE CAND IESE DIN NOU DIN CASA.PE BUNE???ASA O FOLOSESC MAJORITATEA CELOR CARE URLA PE AICI SA PURTAM MASCA.

          • Pui de lei says:

            Da, asa ma,,ajut” și eu de masca. Încerc din respect pentru ceilalți să o folosesc în anumite circumstanțe, dar nu cred în ajutorul ei, acel,,x”%. Prea multa minciună în jurul acestui virus, care există și a devenit vedetă peste noapte, și cu ajutorul căruia suntem ținuți în ,,noaptea minții”. Județul Arad avea 470093 cetățeni în Ianuarie 2020, în 5 luni s-au infectat 1104 în condițiile în care suntem poartă de întrare-ieșire, a țării. Câți bolnavi de gripă avem pe sezon? Câte persoane bolnave de alte cele, suferă din cauza ,,vedetismului” impus în jurul acestui virus? Iar genul de măsuri ,,din data de.. “, și până atunci virusul sta cuminte, sau umblă pe terase numai după orele 23? Prea multă nesiguranță, prea multă pripeală, prea multă minciună în actul decizional. Noi(adică ei, cei care s-au cocoțat în palate) ne facem că știm ce facem, voi(adică noi) nu mișcați în front. Dacă prezidentul trage o bă+nă, cei din teritoriu inspiră adânc, apoi împroașcă ,,wuhoarea” pe noi toți. O cunoștință care lucrează în cercetare într-o universitate americană (de prestigiu) zicea, varianta optimistă, că un vaccin, pe bune, poate fi gata cel mai devreme în doi ani. Hepatita C, cancerele, sunt provocate de viruși, de câți ani cauta specialiștii remedii? S-avem încredere în mila lui Dumnezeu, s-avem respect unii pentru alții, indiferent cât de,,mascați” și de marcați de suspiciuni suntem. ,,Fără încredere, omul este blocat și disperat; fără teamă, omul este nechibzuit (nesocotit) și curajos (temerar, avântat)… Numai inconștienții, dictatorii și nebunii nu au frică; dar trebuie să ne fie frică pentru ei și de ei!

            Încrederea și frica sunt două principii antagoniste, dar ambele necesare. Frica crește tot mai mult, în timp ce încrederea scade.” S-avem, dreaptă socoteală, întotdeauna echilibrul e zona de mijloc.

    • Florin says:

      bine punctat! acoperiti-va dracului cu pungi, viziere, ce mai vreti, incuiati-va naiba in casa ca nu va scoate nimeni de acolo, cretinilor! Ce inversunati si porniti sunt ei pe oamenii care refuza sa joace in hora isteriei si psihozei asteia penibile.

    • Just me says:

      Sa fim cinstiți. Îi dau dreptate omului. Chiar credeti ca masca ar proteja ? Spălare de creier pentru prostii creduli . Chiar credeti ca sunt atâția infectati ? Stiu cazuri reale când oamenii nicu măcar nu au fost sa se testeze și au primit ca sunt pozitivi…. or fi visat noaptea sau cine stie ? Și un caz mai concret , fratele meu e de o săptămână în spital cu două hematoame la cap si ureche perforata și niciacar nu a fost pansat si dezinfectat ca cică are virusul . Acum s-a dovedit ca totusi nu are . Și el putea muri în timpul ăsta ca cică ei nu se ating de el cât e pozitiv . Și ca el sunt mii care mor asteptând sa fie tratați de ce boli au iar medii îi trec pozitivi și îi lasă să moară iar la urma zic ca au murit de covid. Rușine , rușine , rușine…Și rușine și celor ce îi cred și îi încurajează.

  5. Gia says:

    Deci, la acel targ/petrecere in aer liber ce-o fi, din Piata Avram Iancu, sa nu vad pe unul fara masca, da?

  6. Cetatean says:

    Foarte buna aceasta măsură. ar trebui masca purtata chiar și pe strada și în locuințe în orice loc pt a preveni îmbolnăvirile. Ar trebui intensificate și controalele. Mulțumim domniei sale domnului Arafat pt grija fata de popor.

  7. Om normal says:

    Pas cu pas. Urmează să nu mai ai voie sa iti fu.ti nevasta să nu iei covid. Si culmea vor fi prostit care vor crede.

  8. #cugetdecinumairezist says:

    Cand aud niste lasi paranoici ca libertatile nu conteaza cand e vorba de covid imi vine sa intru in cyberspatiu si sa le pun catuse si calus in gura apoi sa-i inchid intr-un beci fara geamuri. Unii si-au dat viata direct in lupta pentru libertate nu se defecau pe ei de frica, mergeau inainte printre gloante iar altii sunt panicati total de un virus de care poti sa te feresti individual daca vrei fara sa incalci libertatile altora care au inteles ca fara libertate nu are rost sa traiesti. Ia sa zica “apostolii apocalipsei”, marii adepti ai restrictiilor cate teste si-au facut pe bani ca sa stie daca e nevoie sa se autoizoleze sau. nu ca sa nu puna pe altii in pericol. Eu mi-a facut teste saptamanal pe bani ca sa stiu cum stau si daca eram pozitiv ma autoizolam, am renuntat sa le fac de cand incompetentii astia au decis sa ma bage fortat 48 de ore in spital. Nu restrictiile generalizate sunt solutia ci ar trebui sa se testeze in draci si izolate cazurile pozitive mai ales ca procentul de teste false e in crestere eponentiala. Alt exemplu: Horea. Closca si Crisan au luptat exact impotriva unor constrangeri si au fost tradati pentru bani apoi trasi pe roata in fata multimii de iobagi pentru care au luptat dar care stateau si se uitau sereni ca vitele fara sa reactioneze( Crisan a preferat sa-si ia singur viata) Au fost prosti aia trei ca voiau libertate si desteapta gloata de decrepiti care au ales sa stea cuminti ca e mai sigur… Port masca unde trebuie ca nu-mi place sa incalc legi dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu masurile idioate si ineficiente si in nici un caz cu incalcarea libertatilor pentru care altii si-au dat viata. Asa ca voi astia care propovaduiti metode coercitive aplicati-vi-le singuri si o sa fiti in siguranta dar nu mai admonestati pe cei care inteleg ce inseamna libertatea plecand de la premiza ca sunt toti niste scelerati care incalca reguli.

    • .... says:

      Dacă ești născut sau doar crescut să fii slugă nu vei folosi rațiunea de fiecare dată ci doar atunci când îți convine și îți convine când îți explică unul bine poziționat mediatic ce îți place fiindcă tu doar asta îți dorești: să-i mulțumești pe cei mai mari, cu autoritate oricât de inepți ar fi ei în realitate.
      Din păcate profilul ăsta de slugă umilă și credulă există și tot din păcate în număr foarte mare.

    • Gabriel says:

      Subscriu, foarte bine punctat! Dar ce sa inteleaga oile notiunea de libertate?

  9. Geremy says:

    Hai sa vorbim de libera alegere: mergi la restaurant si bucatarul se sterge la c.r apoi nu se spala pe maini si-ti prepara tie mancarea. E dorinta lui. Pana la urma ce ti se poate intampla? Maxim o toxinfectie. Ca tot vorbim sa faca fiecare ce vrea si sa nu mai respectam nimic, doar suntem romani, deci smecheri. Du-te in America, Brazilia, India sau Africa de Sud si spune-le ca nu exista Covid.

    • #cugetdecinumairezist says:

      Cine s zis sa nu respectam nimic sau ca nu exista covid ? Atat ai inteles ? Atunci du-te tu in America sau Africa de Sud si spune-i la unul asimptomatic ca-l bagi fortat in spital in loc sa-l trimiti sa se autoizoleze acasa sa vezi ce zice

  10. Gyuri says:

    Și totuși se țin nunți cu sute de invitați
    În continuare se împart invitații atât pt domeniile Lupaș cât și pt. AVA GARDEN Sânleani

  11. stana says:

    Pe Meteanu stau babele si mosii la povesti de nu au treaba!! De tiganime nu mai zic, scuipa pe jos, toti nespalatii Aradului sunt acolo!!! Dar va legati de biserici! Inapoia mea satan-o!!

  12. Nealcosu says:

    …mai copii, nu mai amestecati alandala, drepturile, obligatiile, recomandarile si interdictiile, ca nu va pricepeti! Ramaneti la politica, agricultura si fotbal! Ca tat rumanu. Spalativa pe mani, purtati masca si pastrati distantaa inde trebuie! Citat din “cei sapte ani d’acasa”! Sa fiti sanatosi!

  13. Arady says:

    Efect întârziat….

  14. Gshsh says:

    Și când mergi la lucru cu Pito Trans fără geamuri sau aer cum porți masca. Verificați Pito Trans pt a 1000 oara

  15. dfg says:

    buna afacere asta cu mastile… asai orbane…. batava Dumnezeu. amin

    • O.M says:

      ,,Batava”,ce e aia?Invata sa scrii si pe urma posteaza.

    • O.M says:

      “Asai”?Doamne, cati analfabeti si nici rusine n-au sa nu se afiseze in toata splendoarea.

      • ELENA says:

        STATI LINISTITI CA STIE SA SCRIE, INTENTIONAT A SCRIS ASA.TOT DIN TARANI VA TRAGETI SI VOI, INTELECTUALILOR.PE SPATELE TARANILOR SUNTEM NOI AZI CEEA CE SUNTEM, CA DE ERAU SI EI CA NOI, VB DE GENERATIE, VAI MAMA NOASTRA.NU MAI FACETI VOI LITERATURA AICI CA NU ARE ROST.DA, SE MAI FAC GRESELI, UNELE CHIAR MARI, DAR POATE E SI DIN GRABA DE A RASPUNDE REPEDE SAU A-TI SPUNE PAREREA IN GRABA.

  16. Masca de argint says:

    S-au facut contracte babane cu măstile de unică folosință, iar acum trebuie recuperați banii de la populație.Asa că, nu mai țineți o mască zile in șir, schimbațile zilnic să epuizăm stocul, asa o să iesim mai repede din situația de alertă !

  17. Sonny says:

    Când ești prost și viața e grea…

  18. scarface says:

    Festival mediteranean în piața Avram Iancu, acuma, pe bune?? Cum bagi la maț cu botnița pe fățău?

    • Game over says:

      Bagi in gura si tragi masca si mesteci. Daca ramane sos pe masca nu e bai. Mananci si la urma te stergi cu masca. Si o pui la loc pe bot. Ca bani de alta masca nu mai ai. La fel trebuie si cu berea. Bei o gura pui masca. Ragai si masca opreste aroma de bere si usturoi. Romania e din ce in ce mai frumoasa. :))))

  19. ARADEAN says:

    Azi am fost la profi Pta Romana , majoritatea clientilor tineau masca pe barba sau pe gat . ( inclusiv casierita)……asa ca…………….

  20. România

    Apel disperat al medicilor din ATI către orădeni: „Parcă suntem două lumi, la zece metri distanță”
    Personalul medical din secția ATI de la Spitalul Curteanu cere înțelegerea orădenilor de pe stradă, invocând faptul că pandemia este un „zid până la cer, care îi desparte de tot şi de toate". 3

    Local

    Nădlacul, reticent la Panfora
    Promisiunile celor de la Panfora, care au insistat că nu caută gaze de şist, nu au fost „înghiţite” de nădlăcani. 1

    Local

    Despre „Aradul verde”, cu ministrul Mediului
    Reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene s-au aşezat la aceeaşi masă cu ministrul Mircea Fechet şi şi-au prezentat proiectele. 4

    ARADON Sport local

    AMEFA a cedat la două goluri cu Crișul
    AMEFA Arad a început cu o înfrângere turneul trei al Superligii de polo, 4-6 cu Crișul Oradea.

    ARADON Sport local

    „Galben-albastrele” merg la turneu cu aviz de la DSP
    FCC Baschet Arad a avut nevoie de acordul DSP pentru a se deplasa la turneul de la Satu Mare.

    Oameni

    Diego Maradona a încetat din viaţă în urma unui stop cardiac
    Maradona a suferit stop cardio-respirator. Presa din Argentina scrie că fostul campion mondial a murit. Pe 30 octombrie, Maradona a împlinit 60 de ani. 1

    Local

    Soarta culturii pusă în cârca managerilor de la Filarmonică și Teatru
    Consiliile de Administrație și managerii Filarmonicii și Teatrului, puși să găsească soluțiile pentru ca în Arad să nu moară cultura. 2

    Local

    Covid Arad: 190 de cazuri noi din aproape 1000 de teste, în ultimele 24 de ore
    Gradul de infectare este în scădere, doar la Șiștarovăț incidența cazurilor se menține peste 10 cazuri la mia de locuitori.

    Local

    Acțiuni împotriva răspândirii noului coronavirus
    Polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat - marți, 24 noiembrie - acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.