Modul în care autorităţile au aplicat amenzi pe perioada stării de urgenţă a fost declarat neconstituţional. Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Termenul în care poţi contesta amenda curge de azi şi se va încheia pe 2 iunie. Dacă ai fost amendat, poţi obţine în instanţă anularea amenzilor sau recuperarea banilor dacă ai apucat să plăteşti.
Mai multe restricţii au fost luate joi noapte de Guvern, prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). Obligaţia de a purta mască, de a completa declaraţie la ieşirea din localitate, printre măsurile adoptate. Nici terasele nu pot fi deschise, potrivit ultimelor hotărâri. Amendarea celor care nu respectă regulile nu este posibilă până luni.
Local
În județul Arad sunt așteptate vijelii puternice, cu rafale de 70–90 km/h, iar izolat acestea pot depăși 100 km/h, începând cu această după amiază, de la ora 15:00.
1
UT Arad
Liniștea acestei nopți a fost spartă de o veste absolut cutremurătoare: Radu Mărginean a murit, la vârsta de doar 43 de ani. UTA este în doliu, fotbalul este în doliu, Aradul este în doliu!
3
Ştiri sportive
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc.
România
Președintele Nicușor Dan și-a publicat, marți seara, declarația de avere, în care este trecută și lista cu donatori din campania electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 2025.
4
Local
Județul Arad rămâne în coada clasamentului regional într-un an al notelor de 10 depline dispărute. Județul are un procent de mediu mai mari de 5 cu șase puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat la nivel național.
14
ARADON Sport local
BUZĂU. Zilele trecute, fetele din secția de tenis de masă de la CS Municipal Arad (antrenor Cristian Dodean) au luat parte la „Paleta de Argint”, competiție tradiţională rezervată copiilor cu vârste de până de 10 ani.
Local
Evenimentul de lansare a volumului a oferit publicului privilegiul de a dialoga cu autorul și de a asculta reflecțiile invitaților asupra unei cărți care îmbină memoria personală cu istoria unei comunități.
Local
Reprezentanții ISU Arad precizează că scopul exercițiului a fost verificarea modului de intervenție în cazul producerii unui incendiu la un obiectiv industrial.