În weekend am putea avea un vid legislativ întrucât legea privind starea de urgenţă ar putea fi adoptată abia luni. Fostul judecător CCR Toni Greblă spune că posibilităţile forţelor de ordine de a interveni dacă nu sunt respectate măsurile de protecţie sunt limitate. „Din păcate, vom avea un vid legislativ în acest weekend”, spune Toni Greblă.
Până când decizia CCR privind amenzile nu este publicată în Monitorul Oficial, nu produce efecte, deci se mai pot aplica amenzi. CCR nu a anulat nicio amendă, dar cei amendaţi pot merge în instanţă şi câştigă procesul. „Ca urmare a acestei decizii, regimul stării de urgenţă poate fi considerat ca fiind unul haotic”, susţin reprezentanţii APADOR-CH.
România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, demararea procesului de suspendare a lui Nicușor Dan și începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate, informează un comunicat al formațiunii politice.
Local
Şefa Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de director general.
Evenimente
Joi, 2 iulie 2026, începe o nouă ediție – a șaisprezecea – a festivalului de literatură Discuția secretă.
Local
Prefectul susține că situația este gravă și vorbește despre „incompetență sau rea-credință și o indolență strigătoare la cer” din partea conducerii filialei teritoriale.
2
UT Arad
În această dimineață, înainte de antrenament, elevii lui Adrian Mihalcea au ținut un moment de reculegere în memoria lui Radu Mărginean.
UT Arad
Liniștea acestei nopți a fost spartă de o veste absolut cutremurătoare: Radu Mărginean a murit, la vârsta de doar 43 de ani. UTA este în doliu, fotbalul este în doliu, Aradul este în doliu!
3
Ştiri sportive
Federația Română de Fotbal salută adoptarea modificărilor la Legea 4, și consideră că este un pas important pentru modernizarea experienței spectatorilor la competițiile sportive și a fotbalului românesc.